Duminică, 5 octombrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă din Șiria. Aici a fost întâmpinat de un ales sobor de preoţi, şi anume: părintele Ioan Jidoi, protopopul Lipovei, arhimandritul Ilarion Tăcean, starețul Mănăstirii Feredeu, preoții Savu Pavel, Poneavă Teodor și Botezatu Iulian.
Cuvântul de învăţătură este pus sub titlul ,,Măsura iubirii creştine”, cum rezultă din Predica de pe munte (cf. Lc. 6, 31-36) şi care nu trebuie să aibă vreo limită, făcând binele oricui, neaşteptând răsplătire şi îmbrăţişând chiar pe duşmani, desigur, aceasta în scopul realizării mai binelui în lume. În legătura citirilor scripturistice din duminicile precedente, privind Sfânta Cruce şi urmarea lui Hristos, credinciosul este astfel îndrumat la o lucrare continuă, fără preget a binelui, ca drum spre desăvârşire, a subliniat chiriarhul.
La finalul Sfintei Liturghii au avut loc mai multe evenimente.
Chiriarhul, înconjurat de soborul slujitor, a săvârşit un parastas de pomenire a marelui scriitor Ioan Slavici, la împlinirea a 89 de ani de la trecerea la cele veşnice.
În cadrul evenimentului local, în acelaşi înţeles, chiriahul a subliniat faptul că scriitorul Ioan Slavici, în opera sa, a stăruit constant pe această latură a moralei, observată mereu de poporul nostru dreptcredincios. De asemenea, a subliniat şi faptul că marele scriitor a fost strâns legat şi de Schitul de la Brazi, jud. Vrancea, unde poposea de multe ori.
La acest eveniment deosebit în care s-a evocat personalitatea marelui scriitor Ioan Slavici, au participat şi distinse autorităţi civile, şi anume: domnul Nicolae Ioţcu, președintele Consiliului Județean Arad; primarii comunelor înfrățite Șiria și Panciu: Ing. Valentin Bot și Iulian Nica, care s-a aflat în fruntea unei delegații de pe meleaguri moldave, pentru a omagia cum se cuvine pe marele scriitor.
S-au mai oficiat slujbe de sfințire pentru Teatrul de vară de la Șiria, care poartă numele marelui scriitor Ioan Slavici; o panihidă mică pentru pomenirea marelui scriitor la racla cu pământ adus de la mormântul său din Panciu; s-a dezvelit și s-a sfințit bustul lui Sigismund Borlea, care a fost membru în Dieta de la Viena și prieten a lui Avram Iancu.
La sfârșit a avut loc o agapă creștină la care au participat toți cei prezenți.
Ultima actualizare (Luni, 06 Octombrie 2014 19:49)