Concertul de Crăciun susținut de Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad la Catedrala Arhiepiscopală

​În data de 21 decembrie 2015, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc un concert deosebit de colinde susținut de Corul Academic al Filarmonicii de Stat Arad, la Catedrala Arhiepiscopală. Sub bagheta dirijorului Robert Daniel Rădoiaș, Corul a intonat atât piese consacrate, cât și colinde mai puțin cunoscute. Astfel, credincioșii prezenți în număr mare au avut posibilitatea să asculte colinde precum: Iată, vin colindători!, aranjament de Tiberiu Brediceanu; Gazde mari, nu mai dormiți!, de Tiberiu Brediceanu; O, ce veste minunată!, de Dimitrie G. Kiriac; Condacul Nașterii Domnului din Oratoriul bizantin de Crăciun, de Paul Constantinescu, Minune preamare și Hristos Se naște, de Paul Constantinescu, Legănelul lui Iisus, de Valentin Teodorian, Praznic luminos, de Timotei Popovici, Colindița, de Emil Monția și Noi umblăm și colindăm, armonizare de Mihai Bârcă.
​La sfârșitul concertului, Înaltpreasfințitul Timotei a mulțumit coriștilor, dorindu-le succes în activitatea artistică și multă râvnă în cea spirituală.

Diac. Alexandru Tiulea

image

image

 

image