Cerc misionar în parohia Gura Văii, filia Rostoci

În data de 21.02.2016, preoţii din cadrul Cercului Pastoral-misionar  Nr.3 Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de către preotul Moţ Crăciun-Dorel, s-au întrunit în filia Rostoci, parohia Gura Văii, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din protopopiatul Sebiş.

În cadrul acestei întrunirii s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului la care au luat parte credincioșii parohiei şi a parohiilor învecinate.      

Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta, ca „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” și „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română”, au fost susţinute temele : 1.Viața ca dar de la Dumnezeu.2.Datoria promovării valorilor moral-religioase și sociale în familie.Temele au fost tratate şi prezentate de părintele Dașcău Ovidiu de la parohia Rădești.

În susținerea temei părintele Ovidiu spunea: familia este cea mai de seamă instituție așezată în slujba vieții, este sanctuarul în care apare viața, în care iau ființă primele posibilități de relație între om și natură, între om și om și între om și Dumnezeu.Pe drept cuvânt se poate spune că familia este școala în care ești deopotrivă profesor și elev.În acest sens părinții au fost și vor fi întotdeauna cei mai ideali educatori.Influența pe care părinții o exercită asupra copiilor, în primii ani, determină întreaga conduită și orientare pe care ei o vor avea în întreaga lor viață.Dacă sufletul tânăr primește pecetea bunelor principii, nimeni nu va mai putea să le șteargă, atunci când ele se vor întări ca ceara sigiliului.

Au urmat discuţii şi au fost aduse completări de către ceilalţi preoţi.La cercul pastoral au luat parte şi cântăreţii bisericeşti din parohiile învecinate.

În finalul întâlnirii, preotul paroh Cristea Ionel Silviu  a mulţumit tuturor pentru participare.Seara s-a încheiat cu o agapă fraţească.

Moţ Aurelian Iulian

IMG_0002

IMG_0003

IMG_0007