Slujire Arhierească în Parohia Șiștarovăț

În duminica a V-a după Rusalii, 24 iulie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Șiștarovăț, Protopopiatul Lipova. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte si parintele Ioan Jidoi, protopopul Lipovei.

Cuvântul de învățătură al Chiriarhului a fost pus sub titlul ,,Cântarul conștiinței” (Cf. citirilor de la Rom. 10; Mt. 8), adică a vredniciei și nevredniciei omenești în fața prezenței divine, arătând că, în unele dintre duminicile următoare Rusaliilor, având în vedere comuniunea în cadrul Bisericii dintre Dumnezeu și membrii acesteia, citirile biblice dau pilde despre modul în care unii de teamă sfântă și smerenie, alții din pricini străine de evlavie, nu îndrăznesc a se apropia de cele sfinte, încă mai mult se depărtează. Apropierea sau depărtarea de Dumnezeu apare ca o mișcare sufletească înregistrată mereu în obștea creștină. Cântarul conștiinței, desigur că, face pe fiecare membru să socotească pricina procedării într-un fel sau altul; dar numai călăuza duhovnicească poate să statornicească măsura dreaptă ce duce la mântuire, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.

Părintele paroh Mihai Dohangie a mulțumit Chiriarhului pentru acest popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din Parohia pe care o păstorește.

În după-amiaza zilei, Înaltpreasfintitul Părinte Timotei a efectuat un popas duhovnicesc la biserica parohială ,,Sfântul Ilie” din satul Labașinț, unde a fost așteptat de credincioșii parohiei în frunte cu preotul lor paroh. Aici Chiriarhul a săvârșit slujba Acatistului Sfântului Ilie și a adresat celor de față un cuvânt de învățătură despre viața și activitatea ocrotitorului lor spiritual.

În seara zilei participă la lucrările Cercului misionar din Parohia Neudorf.

Protos. Iustin Popovici

image

image