Joi, 25 mai 2017, cu prilejul praznicului împărătesc Înălţarea Domnului şi a Zilei Eroilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Arad.
Cuvântul de învăţătură al Chiriarhului a fost pus sub titlul ,,Împăratul cerurilor” (cf.citirilor scripturistice ale praznicului: Fp.Ap. 1; Luca 24), arătând şi potrivit imnografiei (Dogmatica, glas 8), că ,,pentru iubirea de oameni pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a petrecut…” pentru a-i înălţa pe pământeni la cer prin unirea firii dumnezeieşti cu cea omenească şi totodată prin jertfa mântuitoare, acesteia şi credincioşii trebuind să-i fie părtaşi prin strădaniile spre scopul creaţiei pentru realizarea căruia Dumnezeu Însuşi S-a coborât spre a-i înălţa de la cele materiale la cele spirituale, unindu-se, astfel, cerul şi pământul într-o împărăţie a lui Dumnezeu. Eroii au dovedit virtuţi ce îi cinstesc înălţându-i în cugetele generaţiilor ca pilde ale dăruirii, sacrificiul de sine înscriindu-se spre binele obştesc cu asigurarea păcii şi progresului, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
Tot în acest cadru s-a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat ,,Biruinţă prin jertfă pentru libertatea şi binele poporului român”, rostit la Adunarea festivă a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, Palatul Cercului Militar Naţional, Bucureşti, 23 mai 2017. Acest mesaj a fost recomandat spre citire în toate parohiile din cuprinsul Eparhiei Aradului.
Slujbe pentru pomenirea eroilor neamului nostru românesc căzuţi pe toate câmpurile de luptă şi din toate timpurile s-au săvârşit în majoritatea bisericilor din cuprinsul eparhiei, îndeosebi în parohiile unde există monumente ale eroilor. Slujbă de parastas s-a săvârşit şi la Catedrala Veche din Arad.
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, după slujba oficiată în Catedrala arhiepiscopală, a săvârşit slujbe de pomenire la Monumentul ridicat în cinstea eroilor Revoluției, în fața Palatului Administrativ; la Monumentul Ostaşului Român din Piaţa Avram Iancu; precum şi la cele două monumente, român şi sovietic, din Cimitirul Pomenirea. Chiriarhul Aradului a adresat celor prezenţi, la fiecare popas de rugăciune şi comemorare, cuvinte în care s-a cuprins legătura dintre Înălţarea Domnului şi ziua de cinstire a eroilor, citându-se şi fragmente din Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Pe lângă oficierea slujbelor religioase a mai avut loc defilarea Gărzii de Onoare, discursuri ale oficialităţilor, un recital al unei mici trupe de la Palatul Copiilor, depuneri de coroane de flori.
La aceste ceremoniale au participat veterani de război, reprezentanţi ai administraţiilor locale şi judeţene, oameni politici, reprezentanţi ai celor două Universităţi, precum şi elevi de la Şcoala Gimnazială ,,Aurel Vlaicu” din Arad.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare naţională bisericească a eroilor.
Protos.dr. Iustin Popovici