Joi, 18 mai 2017, în această perioadă a Penticostarului în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Învierea Mântuitoruui Hristos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei al Aradului, la invitaţia preotului capelan Vlad Oneț de la Penitenciarului Arad, Seminarul Teologic Ortodox din Arad, repezentat prin pr. prof. Pompiliu Gavra, profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Istoria Bisericii Universale, însoțit de Prof. Ştefan-Adrian BUGYI, profesor de Educaţie muzicală și Ansamblu coral, alături de un grup de elevi seminariști, au oferit deţinuţilor o rază de lumină şi de nădejde, prin dezbaterea cu titlul 2017- Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Patriarhul Justinian a fost primul patriarh al Bisericii Ortodoxe de după instalarea regimului comunist. Acest ierarh al Bisericii, deși acuzat că „a pactizat” cu regimul de ocupație, a fost considerat un adevărat dușman de către comuniști.
Conform documentor, mii de preoți, ierarhi sau monahi au fost arestați de autoritățile comuniste și martirizați în închisori și lagăre. Despre unii dintre aceștia, monahul Nicolae Steinhardt a lansat sintagma „sfinți ai închisorilor”, pentru comportamentul lor ireproșabil, în condiții groaznice, din temnițele comuniste.
O bună parte dintre cei care au reușit să iasă vii din aceste lagăre ale ororilor au fost reabilitați și sprijiniți chiar de Patriarhul Justinian.
În 2017 se împlinesc patru decenii de la mutarea la cereștile locașuri a celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, Sfântul Sinod a hotărât proclamarea Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
Despre personalitatea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina († 1977) și despre toți cei care și-au jertfit viața în temnițele comuniste pr. Prof Pompiliu Gavra le-a vorbit tuturor celor prezenți la dezbatere. A fost evidențiată viața și grija Patriarhului pentru Biserica Ortodoxă și pentru toți credincioșii ei în întreaga sa activitate ca patriarh, el fiind cel de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Deasemenea, au fost amintiți mulți preoți care au fost întemnițați în perioada comunistă, dintre care amintim pe pr. Ilarion Felea, pr. Demian Tudor, pr. Gheorghe Bej care de curând s-a mutat la cele veșnice. Toți cei amintiți aici au fost preoți care au slujit la altarele bisericii arădene.
Dezbaterea cu titlul 2017- Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, s-a desfăşurat în sala de festivităţi din incinta Penitenciarului din Arad .
Pe parcursul întâlnirii elevii teologi, dirijați de profesorul Ştefan-Adrian BUGYI au interpretat mai multe cântări specifice perioadei Penticostarului, spre bucuria tuturor celor prezenți.
La final, deţinuţii au adresat o serie de întrebări teologice și istorice pr. Prof. Pompiliu Gavra, cu referință la tema dezbătută.
Părintele capelan Vlad Oneţ a mulţumit oaspeţilor, asigurând Seminarul Teologic Ortodox de toată dragostea şi de buna colaborare şi pe viitor.
Pr. Capelan Vlad ONEȚ