În data de 12 iunie, într-o frumoasă zi de vară, în Cetatea Aradului, locul în care este cantonat Batalionul 191 Infanterie Colonel Radu Golescu, continuatorul tradițiilor de luptă ale Regimentului 2 Linie, a avut loc un ceremonial militar și religios la care, cu bucurie, militarii l-au avut în mijlocul lor pe Întâistătătorul Eparhiei noastre, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu. Ceremonialul s-a desfășurat într-o atmosferă sărbătorească în prezența oficialităților urbei noastre și a celor care se ostenesc în unitatea militară.
În debutul ceremoniei comandantul batalionului, Lt.col. Ștefan-Claudiu TOPOR, a făcut o prezentare detaliată a prezenței în istoria armatei române a Regimentului 2 Linie de la înființarea lui în anul 1830, continuând cu preluarea tradițiilor de luptă ale acestui regiment de către Batalionul 191 Infanterie. Au fost prezentate marile campanii la care a participat regimentul în toate conflagrațiile ce au impus participarea armatei române, precum și prezența militarilor arădeni în teatrele de operații din Kosovo și Afganistan.
Momentul culminant al ceremoniei a fost sfințirea troiței din curtea unității, operă a militarului Pașca Romulus, angajat al unității din Cetate. Ceea ce este inedit în confecționarea acestei troițe este faptul că ea a fost făcută în misiunea din Afganistan și repatriată odată cu încheierea acestei misiuni. Slujba de sfințire a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Timotei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După sfințire, s-a oficiat o panihidă în pomenirea eroilor, ostași și luptători din Regimentul 2 Linie, a ostașilor români căzuți în teatrul de operații din Afganistan și a martirilor ce au murit în Cetatea Aradului. La finalul slujbei religioase, Înaltpreasfințitul a rostit în fața militarilor și a autorităților locale un emoționant cuvânt de învățătură aferent acestui moment. Întâistătătorul nostru a evidențiat prezența bravilor ostași în viața comunității noastre, seriozitatea cu care aceștia își duc la bun sfârșit misiunile încredințate sub stindardul crucii. De asemenea, s-a evidențiat modul în care armata și biserica conlucrează în istorie pentru propășirea neamului nostru românesc. Cuvântul plin de putere al ierarhului nostru a generat aprecieri alese în rândul militarilor, care îl primesc cu bucurie și conștientizează mesajul deosebit pe care l-au perceput.
Ceremonia a continuat cu înmânarea unor diplome de excelență pentru cei care s-au evidențiat în ultima perioadă, defilarea batalionului și masa festivă la Casa Armatei.