Cerc pastoral-misionar în Parohia Păiușeni

Duminică, 16 iulie, de la ora 17, a avut loc în Parohia Păiușeni din Protopopiatul Sebiș întrunirea Cercului pastoral-misionar numărul 2 Buteni, coordonat din încredințarea ÎPS Timotei de către Preacucernicul Părinte Ciucur Marian.
Soborul de preoți a slujit Taina Sfântului Maslu, la care au luat parte numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi. Din sobor au făcut parte Preacucernicii Părinți Ciucur Marian din Buteni, Birău Alexa din Chisindia, Coșeri Vasile din Paulian, Dragoș Teodor-Terentie din Cărand, Rus-Mercea Cătălin de la parohia Sebiș II, Pavel Daniel din Joia Mare, Popa Gheorghe Cristian din Revetiș, și parohul locului, Părintele Tripa Teodor.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Birău Alexa, care, în conformitate cu îndrumările Sfântului Sinod, s-a referit la cinstirea icoanelor, expunând învățătura de credință cu referire la aceasta, extrasă din scrierile Sfântului Ioan Damaschinul. Astfel, părintele a arătat că icoanele nu sunt idoli, ci ele reprezintă chipul persoanei zugrăvite pe ea, icoana supremă fiind Mântuitorul Hristos, Dumnezeu care s-a făcut om văzut. Închinarea la icoană nu se îndreaptă către materia din care este făcută, ci persoanei pe care o reprezintă. De asemenea, părintele a subliniat că icoanele au un rol didactic, soteriologic și educativ-moral.
În urma cuvântului de învățătură, preotul paroh Tripa Tiberiu a mulțumit preoților prezenți și binefăcătorilor și a felicitat pe doi tineri care fac cinste parohiei, unul proaspăt absolvent de Bacalaureat și celălalt tocmai admis la Academia Tehnică Militară.
Credincioșii au fost unși cu untdelemn sfințit „spre tămăduirea sufletului și a trupului” și seara s-a încheiat cu obișnuita agapă.
Pr. Pavel Daniel

image

image