Vizită chiriarhală în Parohia Bata

În după amiaza zilei de duminică, 2 iulie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în Parohia Bata, Protopopiatul Lipova. Chiriarhul a fost întâmpinat de protopopul locului, PO.Părinte Ioan Jidoi, preoţii din vecinătate, oficialităţile locale şi mulţime de credincioşi. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit slujba Vecerniei în biserica parohială cu hramul ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

În cuvântul de învăţătură, Ierarhul arădean a vorbit despre ,,Evlavie voievodală” sau Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, ilustrând virtutea militară din toate vremurile prin apărarea credinţei şi dovedirea credincioşiei faţă de Biserică şi Patrie, asigurând pacea şi ordinea generală. În legătură cu Evanghelia duminicii a 4-a după Rusalii (Matei 8), a subliniat respectul sutaşului faţă de Mântuitorul, bucurându-se de împlinirea rugăminţii pline de credinţă.

După slujba Vecerniei, Chiriarhul a participat la ,,Ruga Satului Bata”, în cadrul căreia a avut loc decernarea titlului de cetăţean de onoare din partea Primăriei Comunei Bata, domnului prof.dr. Eftimie Miuţescu, fiu al satului.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a adresat cuvânt de apreciere privind munca depusă de domnul dr. Eftimie Miuţescu în slujba vieţii şi formării noii generaţii de medici ca oameni devotaţi Bisericii şi Societăţii. Totodată, cuvânt laudativ a adus şi domnului primar Ion Micurescu pentru legătura aavută cu Centrul Eparhial în fosta calitate de membru al organismelor bisericeşti.

Protos. Iustin Popovici

19691251_1898682790394426_610355318_n

19691275_1898682697061102_961331312_n

19756112_1898682857061086_2031477952_n

19758238_1898682947061077_342050815_n