Concert aniversar de cântece patriotice și colinde în Parohia Crocna

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscopul Aradului, seara duminicii de 25 noiembrie 2018 a fost o seara înălțătoare, prilejuită de prezența în mijlocul Parohiei Crocna a Grupului Vocal ”Trifon Lugojan” din Arad și a tinerei Maria Brădean din Sebiș.
Seara a debutat cu intonarea imnului național împreună cu toată suflarea prezentă într-un număr mare, peste 150 de oameni veniți din parohiile din apropiere și desigur, locuitori ai localității Crocna. În prima parte a concertului Grupul Vocal ”Trifon Lugojan” din Arad și tânăra Maria Brădean din Sebiș, au interpretat un buchet de cântece patriotice, întrucât sărbătorim anul acesta împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918. În cea de a doua parte a concertului s-au interpretat colinde tradiționale specifice acestei perioade sfinte de pregătire pentru venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos.
Cuvântului de prezentare a concertului de cântece patriotice și colinde al Preotului paroh Bej Florin, s-a alăturat spre final cuvântul Prea Onoratului Părinte Protopop Botea Alexandru, Protopopul de Sebiș. În cuvântul său Prea Onoratul Părinte Protopop a sintetizat mesajul ”Anului omagial al unității de credință și neam” și al ”Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918”, făcând legătura cu mesajul transmis pe tot cuprinsul anului 2018 prin cercurile pastorale desfășurate.
Părintele Protopop în cuvinte de apreciere și felicitări pentru activitatea desfășurată în Parohia Crocna de către preotul paroh Bej Florin, a mai îndemnat cu apăs la împlinirea datoriei tuturor generațiilor, de a transmite mai departe aceste valori neprețuite.
Seara s-a încheiat cu alese mulțumiri adresate colindătorilor, preoților din împrejurimi prezenți, oficialităților locale și tuturor iubitorilor de credință și neam.
Preot paroh,
Bej Florin

image

image

image

image