23 de biserici din Arhiepiscopia Aradului o au ca și ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva

Luni, 14 octombrie 2019, credincioşii arădeni sunt aşteptaţi la hramul Schitului de maici ,,Cuvioasa Parascheva” din satul Bodrogul Vechi pentru a o sărbători cum se cuvine pe octotitoarea spirituală a acestui aşezământ monahal.
Sfânta Liturghie va fi săvârşită de către Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Pelerinii vor avea posibilitatea să se închine la veşmântul Sfintei Cuv. Parascheva. Veşmântul a acoperit pentru o vreme îndelungată moaştele Sfintei Parascheva la Iaşi şi este donație a Mitropoliei Moldovei din vremea când era păstorită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ca mitropolit, primit prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

În Arhiepiscopia Aradului 23 de biserici o au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva: Agrişu Mare; Archiş; Avram Iancu; Căpâlnaş; Căprioara; Coroi; Dorgoş; Groşeni; Gura Văii; Hăşmaş; Joia Mare; Laz; Măgulicea; Mănăştur; Moneasa; Nermiş; Ostrov; Rădeşti; Sintea Mică; Şagu; Tauţ; Biserica din incinta Spitalului Clinic Județean Arad; Schitul Bodrogu Vechi.

***
Sfânta Parascheva
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, și a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea.
După trecerea sa la cele veşnice, în anul 1235, moaștele Sfintei au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea (1218-1241) și au fost așezate cu cinste la Târnovo.
Mai târziu, în anul 1393, au fost strămutate la Belgrad, și, apoi, în 1521, au fost aduse la Constantinopol, la biserica Patriarhiei.
Mai pe urmă au fost aduse de Voievodul Vasile Lupu (1634-1653) din Constantinopol la Iași, în Moldova, la minunata lui ctitorie, Mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi, în anul 1641.
Sfintele moaște au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoștință pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice.
Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, apărută la Iași în 1643.
Astăzi, moaștele Sfintei Parascheva se află în Catedrala mitropolitană din Iași.
Întrucât Sfânta Cuvioasă Parascheva este grabnic-ajutătoare și mult-folositoare, credincioșii ortodocși, mai ales românii, bulgarii, sârbii și grecii o cinstesc cu multă evlavie.