Mănăstirea Sfântul Simeon Stâlpnicul, Arad-Gai din Arhiepiscopia Aradului și-a sărbătorit marţi, 1 octombrie 2019, unul dintre hramuri, hram închinat Acoperământului Maicii Domnului.
Foarte mulți credincioşi au participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie care a fost oficiată de un sobor de preoţi, condus de Preacuviosul Părinte Protos. Clement Iordache, în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Răspunsurile liturgice au fost date de obştea monahală de maici.
Cu această ocazie, Chiriarhul arădean a vorbit credincioșilor despre ,,Hramurile bisericilor Mănăstirii Arad-Gai” (referindu-se şi la citirile scripturistice ale praznicului: Filip. 2, Luca 10-11), reflectare a istoriei spiritualităţii locale, începând cu Sfântul Simeon Stâlpnicul cinstit de către Episcopul Sinesie Jivanovici, în legătura numelui său de botez şi familie, referindu-se şi la mama sfântului pe nume Marta, pentru creşterea aleasă care i-a dat-o, urmând şi hramurile sărbătorilor Maicii Domnului, marcate deosebi de pelerinajele ce se fac aici. Măreţia bisericii principale arată tainic pe cea a binecuvântării Maicii Domnului peste toţi cinstitorii ei prin sfântul ei acoperământ. Pilda unei vieţi înălţate duhovniceşte spre Dumnezeu, adică a Sfântului Simeon Stâlpnicul şi ajutorul Maicii Domnului prin sfântul ei acoperământ sunt un îndemn pentru familiile creştinilor de a încredinţa unei sfinte mijlociri pe copii şi tineri spre întărirea credinţei şi a trăirii Ortodoxiei, a arătat Înaltpreasfinţia Sa.
La final, părintele Clement Iordache, în numele celor prezenţi, a mulţumit Chiriarhului pentru deosebita purtare de grijă pe care o arată faţă de obştea şi pelerinii care frecventează această oază monahală de linişte, soborului de preoţi şi tuturor credincioşilor pentru participare şi împreună rugare, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi.
Protos. Iustin Popovici