Într-o atmosferă deosebit de solemnă, duhovnicească și academică, miercuri, 2 octombrie 2019, a avut loc deschiderea noului an universitar pentru Facultatea de Teologie din Arad.
Festivitatea s-a deschis prin slujba Sfintei Liturghii oficiată de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în capela facultății, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Din sobor au făcut parte Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie, Arhim. Lect. Dr. Casian Rușeț, Consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, Protos. Lect. Dr. Iustin Popovici, Consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Pr. Conf. Dr. Caius Cuțaru, Director de departament al Facultății de Teologie din Arad, Arhid. Lect. Dr. Tiberiu Ardelean, Inspector bisericesc al Arhiepiscopiei Aradului și Arhid. Gheorghe Lehaci. După Sfânta Liturghie s-a oficiat slujba Tedeum-ului pentru deschiderea noului an universitar. La slujbă au participat cadrele didactice, studenții și masteranzii facultății.
După oficierea Sfintei Liturghii, în Aula Magna a Facultății de Teologie a avut loc deschiderea festivă, la care au participat ierarhii, profesorii, studenții și masteranzii. În cuvântul de deschidere Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie, a salutat prezența înalților ierarhi, precum și a distinșilor invitați subliniind importanța istorică a momentului. De asemenea, a creionat câteva din exigentele învățământului teologic în Universitate și în lumea actuală, adresând cuvânt de bun venit studenților și profesorilor din eparhia Caransebeșului. După aceasta, s-a dat citire Mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia deschiderii noului an universitar 2019-2020, de către Protos. Lect. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului.
În cuvântul adresat studenților, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pornind de la Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a îndemnat la respectarea îndatoririlor ce revin răspunzătorilor de bunul mers al procesului de învăţământ universitar, dascăli şi ucenici, precum şi toţi ostenitorii în domeniu, arătând că recenta sărbătorire de 12 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel ilustrează ca număr simbolic apostolatul vizat în anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari), însuşi misiunea profesorilor şi studenţilor, legată de buna învăţătură şi totodată gospodărire a întregului patrimoniu ştiinţific şi cultural ce trebuie pus în lumină. Diferitele etape ale şcolilor teologice din Transilvania şi Banat sunt marcate de contribuţii la o pregătire unitară şi de amploare. Astfel, şcolile teologice din Arad şi Caransebeş şi-au întregit reciproc lucrarea, iar mai apoi legăturile strânse cu cele de peste munţi, a asigurat procesul învăţământului în general. Anul curent, al instaurării administraţiei româneşti, nu uită învăţământul în general, cel universitar fiind în strânsă legătură cu roadele celui primar, gimnazial şi liceal în limba maternă, care a cunoscut un avânt considerabil. Tot în acest context, Chiriarhul arădean, după ce a rememorat legăturile istorice ale celor două eparhii și școli de teologie, a evocat şi chipurile unor personalități marcante din istoria învățământului teologic din Banat. Toate acestea fiind un imbold pentru responsabilitatea față de prezentul teologiei ortodoxe din această parte de țară.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a adresat cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Timotei și Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul precum și corpului academic al Facultății de Teologie pentru primirea făcută, subliniind necesitatea unei singure Facultăți de Teologie Ortodoxă în Mitropolia Banatului, aceasta fiind identificată cu singura Facultate de Teologie existentă la Arad. De asemenea, a evidențiat importanța momentului pentru creșterea calității învățământului teologic din Patriarhia Română și a unei viziuni unitare asupra învățământului teologic în fiecare mitropolie.
Deschiderea noului an universitar 2019-2020 are un caracter aparte. Este un moment istoric în care școlile teologice din Arad și Caransebeș se reunesc în perspectiva unui învățământ teologic unitar și consolidat, pregătit să facă față provocărilor actuale ale lumii. Aceasta, prin buna conlucrare a ierarhilor celor două eparhii și a conducerii celor două școli teologice din Mitropolia Banatului.
Protos. lect. dr. Nicolae M. Tang