Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, s-a realizat vineri, 01.11.2019, o activitate ecologică ce constituie un proiect împărtășit și gest concret de plantare a 120 de nuci și pomi fructiferi în cadrul Mănăstirii Tămand. Acești pomi, ce provin din pepiniere românești, reprezintă cadoul tinerei generații de la Școala „ASTRA” pentru viitor.
Alături de noi au fost Prof. Stoica Cristian, Prof. Cadar Alexandru și Prof. Miclea Marius însoțiți de elevii ai școlii arădene, care au muncit exemplar pentru ca totul să fie dus la bun sfârșit. Am plecat de la Tămand cu nădejdea că pomii plantați vor prinde rădăcini într-un loc unde rugăciunea neîntreruptă împlinește toată lucrarea vieții. Demnitatea și prosperitatea umane sunt profund legate de aspectele ecologice, de atenția și grija concretă față de întreaga creație, „casa noastră” comună.
Arhim.Teofan Mada, vicar eparhial