Recunoașterea autocefaliei BOR: Pr. Mihail Săsăujan explică reușita tratativelor diplomatice din 1885

Recunoașterea autocefaliei a fost un subiect complex. Deși autonomia Bisericii noastre era stabilită deja de 17 ani, fiind menționată în Constituția din 1866, formalitatea de a cere recunoaşterea ei de Patriarhia Ecumenică putea reprezenta „negaţiunea unui trecut întreg”, cum preciza reprezentantul diplomatic român la Constantinopol din acea vreme, Petre Mavrogheni.

Au urmat numeroase discuții între autoritățile române și Patriarhia Ecumenică, textul adresei care solicita autocefalia a suferit mai multe modificări pentru a se păstra „neatinse” drepturile Bisericii noastre.

În final, în data de 25 aprilie 1885, Tomosul patriarhal a fost semnat de Patriarhul Ecumenic şi de zece mitropoliţi membri ai Sinodului patriarhal şi cuprindea câteva idei esenţiale:

  • unitatea Bisericii lui Hristos, posibilitatea modificării „afacerilor de administraţie eclesiastică şi de ordine a demnităţilor” în cadrul Bisericilor locale, „în vedere cu poziţiunea ţărilor”.
  • acordarea binecuvântării şi recunoaşterea Bisericii Regatului României ca „neatârnată şi autocefală, administrându-se de propriul şi Sfântul său Sinod, având de preşedinte pe Înalt Prea Sfinţitul şi Prea Cinstitul mitropolit al Ungrovlahiei şi exarh al României, cel după vremi, nerecunoscând în propria sa administraţiune internă nici o altă autoritate bisericească, fără numai pe capul Bisericii Ortodoxe celei una, sfântă, sobornicească şi apostolică, pre Mântuitorul Dumnezeu – omul, care este singura temelie şi piatra cea din capul unghiului şi întîiul şi supremul şi veşnicul Arhiereu şi Arhipăstor”.
  • proclamarea Sf. Sinod al Bisericii Române, ca „bucurându-se de toate prerogativele şi de toate drepturile chiriarhiceşti inerente unei Biserici autocefale”.
  • datoria acestuia de a pomeni în „sfintele sale diptice, după tradiţiunea veche a sfinţilor şi purtătorilor de Dumnezeu părinţi”, pe patriarhul ecumenic.
  • datoria Bisericii Ortodoxe Române de a se consulta cu celelalte Biserici ortodoxe autocefale „în toate problemele importante canonice şi dogmatice, care au trebuinţă de o chibzuire mai generală şi mai comună, după sfântul obicei al părinţilor, păstrat de la început”, de asemenea, datoria preşedintelui Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a trimite gramata sinodală, la instalarea sa, celorlalte Biserici autocefale, acestea având aceeaşi datorie.

La aceeaşi dată, Patriarhia Ecumenică trimetea o enciclică, patriarhiilor Ierusalimului şi Alexandriei şi Bisericilor Ciprului, Rusiei, Greciei, Serbiei şi Carlovitzului , informându-le despre recunoaşterea autocefaliei Bisericii Române şi cerându-le să recunoască frăţeşte Biserica Ortodoxă Română ca autocefală şi de sine administrată în toate.

Tratativele diplomatice

Contextului politic și bisericesc din acea vreme s-au adăugat tratativele diplomatice de succes între autoritățile române și Constantinopol, arată Pr. prof. univ. dr. Mihai Săsăujan.

„Secretul tratativelor diplomatice purtate între guvernul României, prin reprezentanţii diplomatici români din Constantinopol, şi Patriarhia Ecumenică, pentru obţinerea recunoaşterii canonice a autocefaliei bisericeşti, a avut efectul unei „lovituri de teatru”, la Constantinopol”, spune Pr. Mihail Săsăujan citând o adresă a ministrului plenipotenţiar din Constantinopol, G. M. Ghika către ministrul român de externe, Ion Câmpineanu. 

„Reuşita acestor tratative a fost apreciată pozitiv în cercul diplomaţilor din capitala Imperiului Otoman, mai puţin din partea ambasadei Rusiei. Puterea de stat repurta, desigur, o victorie pe plan politico-bisericesc, care îi întărea poziţia în stat, dar care o şi responsabiliza în gândirea şi construirea, pe mai departe, a proiectului generos de consolidare a României moderne, ce implica şi o Biserică ortodoxă naţională puternică şi unită pentru societatea românească”, a declarat pentru Basilica.ro profesorul Facultății de Teologie din București.

„Guvernul liberal, condus de I. C. Brătianu, a fost, desigur, interesat în modul cel mai direct, de iniţiativa Patriarhiei Ecumenice, de recunoaştere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”.

„Răspunsul pozitiv la propunerea patriarhului Ioachim IV, venea pe fondul interesului întreţinerii de relaţii internaţionale cordiale şi pe fondul interesului pentru reglementarea relaţiilor Bisericii Române cu Patriarhia Ecumenică, prin care Biserica Română să primească un statut oficial canonic recunoscut şi de celelalte Biserici ortodoxe autocefale”.

„Desigur, din punct de vedere politic, independenţa politică de stat reclama, în mod implicit şi logic necesar, şi independenţa bisericească”, a explicat părintele semnalând că Ministrul D. A. Sturdza, ministru al Afacerilor Externe (1 august 1882 – 1 februarie 1885) şi apoi ministru al Cultelor şi al Instrucţiunii Publice (2 februarie 1885 – 1 martie 1888), a avut un rol esenţial în coordonarea tratativelor menţionate.

Au fost și opozanți români

El a amintit că erau și opozanți politici români care au adus în cadrul dezbaterilor Senatului, argumente împotriva tratativelor diplomatice ale guvernului român cu Patriarhia din Constantinopol.

Din punctul lor de vedere, „recunoaşterea” autocefaliei Bisericii Române constituia o încălcare a principiilor fundamentale ale constituţiei României, cărora nu li s-au recunoscut puterea, cerând consacrarea de la o autoritate străină. Sinodul care reprezenta în stat, Biserica, fiind creat prin lege – „suveranitatea noastră naţională”, nu mai avea nevoie, în gândirea acestora, de recunoaşterea patriarhului din Constantinopol.

Ierarhia română a avut o atitudine fermă

Pe tot parcursul acestui timp, ierarhii români ortodocşi din cadrul Sf. Sinod al Bisericii Române au susţinut legitimitatea şi necesitatea tratativelor diplomatice purtate pentru recunoaşterea autocefaliei bisericeşti, printr-un act canonic din partea Patriarhiei Eumenice.

„În cadrul dezbaterilor pe această temă, în cadrul Senatului României, episcopul Romanului, Melchisedec Ştefănescu, aducea complimentul său profund Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, ‹care a făcut acest mare bine Ortodoxiei în general şi bisericii române în parte›, contestând punctul de vedere al opozanţilor politici”, spune Pr. Mihail Săsăujan.

Episcopul Melchisedec a arătat „că întregul efort diplomatic venea în întâmpinarea stabilirii unei relaţii canonice corecte cu Patriarhia Ecumenică, existând, în mod real, interesul pentru unitatea dogmatică şi canonică cu celelalte Biserici ortodoxe autocefale şi nu izolarea Bisericii române”, explică părintele profesor.

„În cadrul discuţiilor pe marginea textelor autocefaliei, ierarhia ortodoxă română a avut o atitudine fermă, urmărind ca interesele ei directe să poată primi o rezolvare favorabilă”, a subliniat Pr. Săsăujan.

El a mai semnalat că „din motive politice – bisericeşti, Patriarhia Ecumenică a recunoscut, canonic, deplina independenţă a Bisericii Române, câştigând, pe această cale, şi un partener în proiectul solidarizării şi unităţii Ortodoxiei în spaţiul sud-est european”.

Independenţa bisericească internă

„Începea o perioadă, care se anunţa importantă pentru întărirea Bisericii Ortodoxe Române, pentru rolul pe care-l va juca, pe mai departe, în viaţa credincioşilor români ortodocşi şi a societăţii româneşti, umbrită, însă, în ultimul sfert de veac XIX, de interesele politicianiste, care au avut o influenţă negativă asupra autonomiei interne bisericeşti”.

„Puterea de stat, care a acţionat pentru obţinerea independenţei bisericeşti externe, nu a respectat, în aceeaşi măsură, şi independenţa bisericească internă”, a precizat părintele profesor.

„Biserica Ortodoxă Română din vechiul regat, rămânea, pe mai departe, o instituţie naţională de stat, care funcţiona pe baza legilor de stat bisericeşti. Procesul de unificare bisericească, înregistrat în prima jumătate a sec. XX, în contextul unificării politice, după 1 dec. 1918, a adus modificări substanţiale în gândirea statutului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, autonomiei interne bisericeşti, acordându-i-se o atenţie sporită”.

Sursa foto: Simpozion Dumitru Stăniloae

Recunoașterea autocefaliei BOR: Pr. Mihail Săsăujan explică reușita tratativelor diplomatice din 1885