Cercul pastoral-misionar Hălmagiu reunit în Parohia Ortodoxă Tisa

În 29 iunie 2021, Ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Cercul Pastoral-Misionar Hălmagiu s-a întrunit în bisericuța de lemn a Parohiei Ortodoxe Tisa, bineînțeles, cu Hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Pentru deschiderea acestei întâlniri preoțești, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu în viitorul paraclis de vară, totul fiind într-un cadru festiv, ca într-o zi de hram. Această Sfântă Taină a fost săvârșită de o parte din preoții cercului nostru împreună cu un invitat de seamă, Părintele Adrian Mager de la Parohia Vața, ca fiu al Satului Tisa și fin al Părintelui Paroh Florea Ioan.

Din sobor au făcut parte: PC Pr. Paroh Florea Ioan de la Parohia Tisa, PC Pr. Zadic Andrei-Achim de la Parohia Brusturi , PC Pr. Ilea Duțu de la Parohia Budești, PC Pr. Bulea Mihai de la Parohia Bănești și PC Pr. Mager Adrian de la Parohia Vața.

Răspunsurile de strană au fost oferite de cântăreții și tinerii din Parohia Tisa, ca au dus un suflu nou în cântarea de strană a acestei parohii pentru că acești tineri îl însoțesc pe preot și în momentul când merge în Filia Leasa.

PC Pr. Mager Adrian, ca fiu al satului, a prezentat minunățiile Satului Tisa și a Țării Hălmagiului raportat la contextul actual în care ne aflăm și pus în paralelă cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel ca ocrotitori ai întregii comunități din Tisa.
La final PC Pr. Paroh Florea Ioan de la Parohia Tisa a mulțumit tuturor pentru prezență și reuniunea s-a încheiat prin miruirea și stopirea cu aghiazmă a tuturor celor prezenți.

Pr. Andrei Zadic