Slujire chiriarhală și binecuvântare de lucrări în Parohia Ostrov

În Duminica a 4-a după Rusalii, 18 iulie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a săvârșit a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Ostrov, Protopopiatul Lipova.

În dimineața zilei Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de Preaonoratul Părinte Protopop Mercea Nelu , de P.C. Pr. Șirianu Mircea, secretar al Oficiului Protopopesc din Lipova, de P.C. Pr. Trif Fabius Iosif, de preotul paroh, Pr. Săvușca Valentin, parohia Miniș, P.C. Pr. Volungan Eugen, fostul preot paroh și Pr. Arhidiacon Condurache Claudiu Ștefan. Preaonoratul Părinte Protopop a făcut o scurtă incursiune a satului Ostrov și a evidențiat, în cuvântul de întâmpinare, colaborarea strânsă și iubirea frățească pusă în slujba acestui sfânt lăcaș care, prin strădania acestora, a fost reparată și restaurată. La doar un an de la venirea noului preot, prin efortul comun al preoților, autorităților și credincioșilor, Biserica din Ostrov s-a înnoit spre bucuria și încântarea tuturor celor care trec și se închină în dreptul acesteia.

Pentru început Chiriarhul arădean a săvârșit Slujba de binecuvântare a lucrărilor săvârșite la biserica parohială cu hramul ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva”, înconjurat de un sobor de preoți. După slujba de sfințire s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența unui număr numeros de credincioși.

În cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a vorbit despre ,,Stâncă pe marea vieții” (pe baza citirilor scripturistice ale duminicii: Rom. 6; Mt. 8), care ar tâlcui numele parohiei drept o insulă simbol al unui loc salvator pentru cei ce navighează cu strădanii și cu ajutor ceresc, locuitorii ei dispunând mereu de virtuțile creștine spre împliniri de cinste înaintea lui Dumnezeu șia oamenilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii grupului Trifon Lugojan condus de tânărul teolog Marinel Roz.

Preotul paroh Fabius Trif a fost hirotesit iconom ca răsplată adusă pentru iconomia ,,averii Bisericii… și pentru ca să se învrednicească de bucuria celor ce bine au întrebuințat talanții”.

La final P.C. Pr. Iconom Trif Fabius Iosif a mulțumit tuturor pentru ajutorul celor ce au răspuns acestei lucrări, desăvârșite prin vrerea Domnului cu slujba de sfințire și binecuvântare.

Preot Valentin Săvușcă