Sfântul Ioan Gură de Aur prăznuit în Parohia  Nicolae Bălcescu cu ocazia hramului

An de an, data de 13 noiembrie este zi de sărbătoare pentru credincioșii parohiei Nicolae Bălcescu, Protopopiatul Lipova, care se adună pentru a aduce cinstire ocrotitorului bisericii din sat.

Anul acesta, în dimineața zilei, un sobor de preoți ( Pr. Dimitriu Ștefan-parohia Petriș, Pr. Săvușcă Valentin-parohia Miniș, Pr.Florea Florin-parohia Groșii Noi, Pr.Bachiș Ioan-parohia Baia, Pr. Lulaș Dan-parohia Căpruța, Pr. Paroh Iordăchescu Cosmin ) au savâșit Sfânta Liturghie, a Sfântului Ioan Hrisostom, urmată de Taina Sfântului Maslu.

Cuvântul de învățătură a fost pus la inima tuturor de pr. Dimitriu Ștefan care a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Ioan, făcând o paralelă între perioada din vremea sfântului și viața pe care o trăim noi astăzi, atacați de dușmani  nevăzuți.

La final au fost aduse mulțumiri tuturor celor prezenți, fiecare plecând acasă mai încărcat duhovnicește de darurile revărsate în timpul săvârșirii Sfintelor Slujbe.

Pr. Cosmin Iordăchescu,

Parohia Nicolae Bălcescu