CERC PASTORAL MISIONAR ÎN PAROHIA ANDREI ȘAGUNA

Joi, 16 iunie 2022, Parohia Andrei Șaguna, din Protopopiatul Arad, a găzduit întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Zărand, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Nicolae Rădulescu, preot paroh la Parohia Sântana I.                                                                                

Întrunirea a început la ora 18, în biserica parohială, după care preoţii prezenţi s-au retras la Oficiul parohial, unde s-au purtat discuţii pe tema referatului susţinut de către părintele Adrian Mariș, preot paroh la Parohia Andrei Șaguna. În referatul prezentat, ,,Exemple de rugăciune în Noul Testament, părintele Adrian Mariș a vorbit despre semnificația rugăciunii în viața omului, despre felurile rugăciunii, insistând mai mult pe rugăciunea ,,Tatăl nostru”. A făcut referire și la alte momente de rugăciune, fie din viața Mântuitorului Iisus Hristos, fie din activitatea Sfinților Apostoli. În luările de cuvânt, preoţii prezenţi şi-au adus aportul în dezbaterea temei, afirmându-se cu toată tăria că, rugăciunea, atât în viața preotului cât și a comunității este generatoare și dătătoare de ,,daruri de sus”.

La finalul discuţiilor, preotul paroh, Adrian Mariș, a mulţumit preoţilor care au participat la acest moment important din viaţa comunităţii pe care o păstoreşte. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.

Preot Adrian Crainic