În Duminica a-6-a după Rusalii, preoții Cercului Pastoral Misionar nr. 2 Buteni, s-au întâlnit în Parohia Păiușeni, unde au săvîrșit Sfânta Taină a Maslului în biserica parohiei, în prezența unui însemnat număr de credincioși.
Cuvântul de învățătură a fost susținut de către preacucernicul părinte Florin Avram de la Parohia Prunișor, care apus la inimile credincioșilor aspecte privitoare la stăruința în rugăciune pe care o așteptă Dumnezeu de la oameni, legate de fragmentul Evanghelic al duminicii și folosul rugăciunii mai ales în contextul secetei cu care ne confruntăm.
În cea dea doua parte a întâlnirii s-a susținut referatul părintelui Marian Florin Oarcea, discutându-se pe marginea celor două teme tratate respectiv Învățătura Sfintei Scripturi despre smerenie și sinceritate în rugăciune. Pilda vameșuluiși a fariseului, reamintită în fiecare an la începutul perioadei Triodului, iar cea dea doua temă, despre rugăciunile de laudă, de mulțumire și de cerere.
La finalul întâlnirii precucernicul părinte paroh Teodor Tripa a adresat un cuvânt de mulțumire preoților și credincioșilor prezenți, precum și oaspeților veniți din diferite locuri. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă oferită de familia Păiușan Vasile și Iulia.
Pr. Marian Oarcea