Slujire arhierească la Paraclisul Arad – Trei Insule

În Duminica a VI-a după Rusalii, în Biserica noastră se arată, prin glasul Evangheliei, o vindecare minunată pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săvârșit-o unui slăbănog din orașul Capernaum, aflat aproape de Marea Galileii.

Această vindecare are două aspecte importante și anume: primul este legat de puterea Mântuitorului de a ierta păcatele iar al doilea aspect, de actul vindecării în sine, prin binele făcut omului căzut în boală, prin acest fapt evidențiindu-se puterea dumnezeiască a Fiului Omului și marea Sa iubire de oameni.

Astăzi, în această duminică despre care vorbeam mai sus, Chiriarhul s-a aflat în mijlocul preotului și credincioșilor Paraclisului Arad – Trei Insule, într-o zonă pitorească, în care Mureșul își croiește drumul prin frumoasa pădure Ceala, aflată la doi pași de Municipiul Arad.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, însoțit de Părintele Arhidiacon Claudiu Ștefan Condurache, a fost întâmpinat de către Părintele Adrian David, slujitorul acestui locaș de cult dar și preot militar în cadrul Garnizoanei Arad.

Ierarhul a săvârșit apoi Sfânta Liturghie Arhierească, în cadrul căreia a rostit un cuvânt de învățătură, numit „Calea iubirii”, făcând referire la pericopa evanghelică de la Matei, 9, 1-8 și la cea a Apostolului zilei (Romani, 12, 6-14).  Nu toate bolile sunt consecințe ale păcatelor noastre, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop, noi trebuie să aducem o îmbunătățire permanentă a vieții noastre ca reflecție a vieții sociale dar și a Bisericii. Slăbănogul din Evanghelie îndrăznește prin credința sa, urmând întocmai îndemnului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a mai subliniat Părintele Arhiepiscop. De asemenea, iubirea de oameni a lui Dumnezeu este arătată aici, prin faptul că Dumnezeu-Omul îl iartă și, astfel, vorbim de iertarea prin iubire. Conform rugăciunii „Tatăl nostru”, care face referire și la iertare, dacă ai iertat ca om, atunci și Dumnezeu te iartă. Vorbim de multe ori, a continuat în cuvântul de învățătură Chiriarhul arădean, de o boală sufletească, adică de un suflet îmbolnăvit de multe griji, dar dragostea lui Dumnezeu, care iartă toate, îi dăruiește sănătate, atât trupului, cât, mai ales, sufletului, prin iertarea păcatelor lui. Această putere de a ierta este transmisă de Hristos urmașilor săi, apostolii, și, prin hirotonie, clerului până în zilele noastre.

La sfârșitul cuvântului rostit astăzi, Ierarhul a făcut referire și la paraclisul unde s-a slujit Liturghia, amintindu-l ca pe un loc special, cu o comunitate închegată și diversă din care fac parte și oameni ai Armatei Române, prin faptul că Preotul slujitor deservește și Garnizoana Arad, de altfel, la slujbă fiind prezent și Comandantul acestei Garnizoane, Locotent-Colonelul Semeniuc Ioan-Sorin.

Toți credincioșii prezenți s-au bucurat împreună cu Ierarhul lor de comuniunea frățească și rugăciunile rostite în cadrul Sfintei Liturghii, iar la finalul slujbei, Părintele Adrian David i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop pentru vizita pastorală și misionară la acest paraclis care i-a fost încredințat spre păstorire.

Arhid. Claudiu Condurache