Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu al Aradului, marți seara, 19 iulie, a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie pentru Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul de către Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul românilor din Europa de Nord, aflat în vizită în Eparhia noastră.
Preasfinția Sa a slujit alături de pr. lect. univ. dr. Ștefan Negreanu și pr. conf. univ. dr. Lucian Farcașiul, preoți slujitori la Paraclisul Facultății și de alți părinți absolvenți ai Facultății de Teologie din Arad, în prezența unui număr mare de credincioși.
La sfârșitul slujbei de priveghere, Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre misiunea pe care o desfășoară în Regatul Norvegiei și Danemarca și despre Sfinții încreștinători ai acestor locuri, pe care îi pune în valoare cu multă evlavie.
Preasfinția Sa le-a dăruit celor doi părinți profesori slujitori la Paraclisul Facultății Crucea pectorală a Nordului, distincția Eparhiei pe care o păstorește, miruindu-i pe toți credincioșii participanți la această slujbă și împărțindu-le copiilor dulciuri, iar credincioșilor calendare și iconițe.
Părintele Ștefan Negreanu i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Macarie pentru vizită și slujire, subliniind importanța acestui eveniment și în contextul bicentenarului Teologiei arădene, pe care il sărbătorim în acest an.
Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja