Ciprian Olinici, Directorul Trinitas TV, a fost numit Secretar de stat pentru Culte

Premierul Marcel Ciolacu l-a numit vineri pe Ciprian Olinici, Directorul General Trinitas TV, în funcția de Secretar de Stat pentru Culte.

Postul era liber de aproape un an, după pensionarea fostului Secretar de Stat pentru Culte, Victor Opaschi.

Bucovinean de origine, Ciprian Olinici are 40 de ani, este absolvent de Psihologie, doctor în Teologie și lector asociat la Universitatea din București.

El a beneficiat de susținerea ambelor partide din coaliția de guvernare, precum și de cultele religioase importante, informează HotNews.ro.

Ciprian Olinici a trimis o declarație amplă site-ului de știri citat, în care afirmă că va cultiva dialogul continuu și libertatea religioasă.

„Sprijinirea vocației sociale a cultelor, lupta împotriva discriminării pe criterii religioase, a anti-semitismului, islamofobiei și anticreștinismului, precum și a oricărei forme de derapaj extremist alimentat religios, promovarea libertății religioase ca dimensiune fundamentală a parteneriatului dintre stat și societatea civilă inclusă in cultele religioase, reprezintă direcții pe care îmi propun să le urmez, alături de echipa SSC, în cadrul unui dialog permanent între Statul Român și cultele din România”, a declarat noul secretar de stat pentru culte.

„Mă bucur că în România există o armonie consolidată între diversele religii si confesiuni, armonie pe care îmi propun să o păstrez și să o cultiv, inițiind la nivelul Secretariatului de Stat pentru Culte o platformă de dialog interreligios și interconfesional.”

Ciprian Olinici a mai transmis că va încuraja dialogul interinstituțional între autoritățile statului, reprezentanții cultelor și cei ai societății civile.

Secretariatul de Stat pentru Culte este în coordonarea prim-ministrului Guvernului României și se ocupă cu relația dintre stat și culte, precum și sprijinirea financiară a proiectelor cultelor religioase din țara noastră funcționând neîntrerupt de mai bine de 160 de ani

Foto credit: Arhiva Basilica.ro

https://basilica.ro/ciprian-olinici-directorul-trinitas-tv-a-fost-numit-secretar-de-stat-pentru-culte/