IPS Părinte Arhiepiscop Timotei a participat la ședința Consiliului Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad

În ziua de 21 septembrie 2023, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte dr. Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-au desfășurat lucrările Consiliului Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

În deschidere, părintele decan, prof. dr. Cristinel Ioja, a mulțumit părintelui Arhiepiscop pentru implicarea în susținerea activităților didactice și de cercetare desfășurate în școala teologică arădeană.

În cuvântul de deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a salutat corpul profesoral, felicitându-i pentru activitatea împlinită până acum. În contextul anului comemorativ al imnografilor bisericești, chiriarhul a recomandat păstrarea muzicii locale ca mărturie a moștenirii primite de la înaintași, valorificându-se astfel specificul acestei părți de țară.

În acest context, părintele decan a propus acțiuni concrete prin care muzica locală să fie explicată și promovată prin inițierea unui festival național coral, sub numele „Trifon Lugojan”.

Pe ordinea de zi a lucrărilor acestui for de conducere s-au aflat mai multe probleme legate de noul an universitar: programul deschiderii festive; proiectarea statului de funcțiuni și a orarelor pentru programele de studii de la licență, masterat și doctorat. S-au reiterat  aspectele privitoare la programul liturgic, duhovnicesc și catehetic pe care trebuie să-l urmeze studenții.

Directorul de departament, părintele conf. dr. Caius Cuțaru, a solicitat cadrelor didactice pregătirea și depunerea fișei disciplinei pentru cursurile susținute și semnarea fișei postului.

Pr. Filip Albu