SLUJIRE CHIRIARHALĂ ÎN PAROHIA CONOP. SFINȚIREA CRUCILOR BISERICII ȘI A UNEI TROIȚE

În Duminica a XVIII-a după Rusalii, 24 septembrie 2023, credincioșii Parohiei Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir din satul Conop, din Protopopiatul Ortodox Român Lipova, au avut nespusa bucurie duhovnicească de a-i primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Aradului, care au acceptat invitația părintelui paroh Viorel Iute și a credincioșilor de a poposi în această parohie pentru a oficia Sfânta Liturghie Arhierească, sfințirea crucilor care vor fi așezate pe sfânta biserică și a unei troițe.

Arhiereii arădeni au fost întâmpinați în fața bisericii parohiale de către părintele protopop, părintele paroh împreună cu soborul preoților (pr. Pop Vasile Ioan, pr. Moț Raul de la Parohia Ortodoxă Lipova) și arhidiaconilor slujitori,  de copii și credincioși îmbracați în straie populare. După cuvântul de întâmpinare, rostit de către părintele protopop Nelu Mercea, a urmat sfințirea troiței, din curtea bisericii, ridicată în amintirea preoților care au păstorit și slujit sfântului altar și credincioșilor parohiei Conop, și săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială.

La momentul cuvenit, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a rostit un cuvânt de învățătură despre  Pescuirea minunată (în baza citirilor scripturistice ale duminicii: Ap. II Corinteni 9, Ev. Luca 5, 1-11), în care se înfățișează întâmplarea cu alegerea celor dintâi Apostoli ai Domnului, Petru și Andrei. Această întâmplare are un tâlc adânc, este încredințarea faptului că întreaga omenire nu poate realiza nimic trăitor în afara învățăturii Lui, în afara legilor statornicite de El. Orice muncă trebuie să aibă la temelie învățătura Mântuitorului Hristos, îndemnul și chemarea Lui de a arunca mrejele. Înfăptuind chemarea Domnului Iisus, vom fi vestitorii voilor Sale, ca lucrători cinstiți și încrezători în puterea Domnului.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost sfințite crucile care urmează a fi așezate pe sfanta biserică. Tot în acest moment, pentru buna administrare și jertfelnicia depusă la realizarea mai multor lucrări de reabilitare la sfântul locaș, realizate cu sprijinul instituțiilor județene și de stat și a credincioșilor,  părintelui paroh Viorel Iute i s-a acordat distincția de iconom.

La final, preotul paroh Viorel Iute a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei și Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul pentru că au onorat invitația acestora de a se bucura de împreună slujire și de a le oferi binecuvântare în această zi de aleasă sărbătoare din viața parohiei, preoților slujitori, oficialităților locale și tuturor credincioșilor.

Este de menționat faptul că de peste trei decenii niciun ierarh nu a savârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica Parohiei Ortodoxe Conop.

Toți cei prezenți au fost invitați să ia parte la o agapă frățească.

Pr. Viorel IUTE