Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Corul Mixt „Nașterea Domnului” al Parohiei Ortodoxe Române Arad-Micălaca-Veche II, dirijat de Prof. Ovidiu Valentin Căpitan a participat în seara zilei de 4 iulie 2024 la cea de-a V-a ediție a Concursului Regional de Interpretare Vocală și Instrumentală „Muzica ne poate uni”
organizat de către profesorul Alexandru Zaharia în colaborare cu Consiliul Județean Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” prin programul Cantus Mundi, Primăria și Consiliul Local Pecica și a Casei de Cultură „Doru Ioan Petrescu” din Pecica.
La ediția din acest an au participat peste 200 de soliști vocali atât la muzică ușoară și populară dar și soliști instrumentali, precum și formația noastră corală ce a ales pentru acest concurs un repertoriul format din
– Heruvic, podobie pe glas I de Trifon Lugojan în aranjamentul regretatului profesor Mircea Buta
– Concert de Gavriil Musicescu
– Spre Tine Doamne de Mircea Emandi, solist Ovidiu Căpitan
În urma deliberării juriului format din Cezar Verlan, Dorin Frandeș, Dulcica Florea, Nicoleta Păiușan, Anna Leca, Ciprian Ilonca, Corul Mixt „Nașterea Domnului” a câștigat Premiul I la secțiunea „Coruri de amatori” precum și o Diplomă și Trofeu de Excelență din partea Programului Național „Cantus Mundi” al Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, premiu oferit de Cezar Verlan dirijorul secund al acestui cor și președintele juriului. Mulțumim organizatorilor pentru invitație și pentru frumoasa organizare a acestui concurs, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru binecuvântare, Preasfințitului Părinte Emilian pentru purtarea de grijă și părintelui paroh Mircea Bupte și părintelui Aurelian Popa pentru faptul că sunt mereu alături de noi și ne sprijină în toate proiectele corale pe care le desfășurăm atât în cadrul parohiei cât și în deplasările noastre coral-misionare. Slavă lui Dumnezeu pentru toate
Prof. Ovidiu-Valentin Căpitan