Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Şedința anuală a Adunării Naționale Bisericești – 8 februarie 2017

La Palatul Patriarhiei din București s-a desfășurat în 8 februarie 2017 ședința anuală a Adunării Naționale Bisericești. Patriarhul Daniel a prezidat lucrările.

Ședința a fost deschisă de Părintele Patriarh care a apreciat eforturile financiare de susținere a operei social-filantropice a Patriarhiei Române în anul 2016, în contextul unui an dificil. Citiți în continuare

IPS Timotei aniversează 41 ani de slujire arhierească

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, aniversează miercuri, 8 februarie 2017, patruzeci și unu de ani de la primirea arhieriei. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.

Seviciu Timotei s-a născut la 4 iunie 1936 în Timișoara, primind la botez numele de Traian. A studiat la Liceul Diaconovici Loga din Timișoara, la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957). A devenit doctor în teologie în anul 1972; a absolvit studii de specializare la Facultatea de Teologie Protestantă din Neuchâtel (1967), la Institutul Ecumenic de la Bossey (1967-1968) și la Facultatea de Teologie din Fribourg (1971-1972). Citiți în continuare

Parohii vacante în Arhiepiscopia Aradului

Centrul Eparhial anunță publicarea la concurs a următoarelor parohii vacante :

I. Parohii din mediul urban:

1. Parohia Arad-Gai, Protopopiatul Arad, preot paroh, cat. I, cu un număr de 2.118 credincioși. Are biserică și casă parohială.

2. Parohia Ineu, Protopopiatul Ineu, preot paroh, cat. I. Are biserică.

(Perioada de depunere a dosarelor s-a încheiat la data de 31.10.2016).  Citiți în continuare

Cerc misionar în Parohia Vărădia de Mureș

Preoții Cercului Misionar Săvârșin au slujit Taina Sfântului Maslu în după-amiaza zilei de 5 februarie în biserica cu hramul ”Întâmpinarea Domnului” din comuna Vărădia de Mureș.

A fost în primul rând o ocazie pentru credincioșii parohiei prezenți în număr mare la sfântul maslu, de a-și prelungi hramul bisericii și totodată o bucurie duhovnicească la începerea perioadei Triodului.

Au fost prezenți pr. Raul Moț de la parohia Baia, pr. Alexandu Neicu de la parohia Lupești, pr. Casian Blaga de la parohia Julița, pr. Ionel Bălănescu de la parohia Ilteu, pr. Dimitriu Ștefan de la parohia Petriș, pr. Cătălin Craveț de la parohia Roșia Nouă, pr. Călin Mădăluță de la parohia Săvârșin și preotul paroh al parohiei Vărădia de Mureș- pr. Gheorghe Ile. Citiți în continuare

Prima duminică din Triod în Parohia Arad-Şega I

În duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului), Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului,  a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Pogorârea Duhului Sfânt” a Parohiei Arad – Şega I, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte şi părintele Silviu-Nicolae Faur, consilier administrativ-bisericesc şi arhid. Tiberiu Ardelean. Citiți în continuare

PELERINAJ LA MĂNĂSTIREA ARAD-GAI, CU DEŢINUTELE DIN PENITENCIARUL ARAD

Ziua de 3 februarie 2017, prin binecuvântarea IPS Timotei Seviciu, Ariepiscop al Aradului, a fost o zi de aleasă prețuire pentru un grup de 15 femei, deţinute, de la Penitenciarul Arad, Secţia Exterioară, coordonate de către preotul capelan al Penitenciarului Arad, Vlad Oneț, alături de angajați ai Serviciului Educație și Asistență Psihosocială, care au asigurat buna desfășurare a pelerinajului de la Mănăstirea Sfântul Simeon Stâlpnicul Arad-Gai.
Din momentul ajungerii în Mănăstirea Arad-Gai, pelerinii au fost așteptați de către maica Lavrentia, ghid și viețuitoare a mănăstirii, care ne-a istorisit că Mănăstirea Gai a fost ridicată între anii 1760-1762 de către episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768) pentru veșnica sa pomenire și pentru a fi folosită de urmașii săi în scaunul episcopal al Aradului. Mănăstirea se înfățișa ca un ansamblu alcătuit dintr-un conac, reședinta episcopului, o biserică și anexe gospodărești. Conacul a avut funcția de reședință de vară, pentru episcopii Aradului. Biserica a constituit un lăcas de cult și închinare pentru credincioșii din apropiere. Această așezare monastică fiind prima mănăstire de maici din această parte de țară. Citiți în continuare

Îndemn la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială

Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituții majore ale statului şi, ca atare, o polarizare în rândurile populației. Deşi neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de trai.

În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați trebuie sancționați, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material. Totodată, lupta împotriva corupţiei nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancţionarea şi folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea şi reintegrarea socială a celor care recunosc şi regretă faptele rele pe care le-au săvârşit. Citiți în continuare

Praznicul Întâmpinării Domnului la Mănăstirea Hodoş-Bodrog

În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, 2 februarie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica nouă a Mănăstirii Hodoş-Bodrog. Chiriarhul a fost întâmpinat cu multă bucurie de obştea sfintei mănăstiri şi numărul mare de credincioşi care frecventează  această străveche vatră monahală.

În cuvântul de învăţătură pus sub titlul ,,Împlinirea Legii” (cf. Luca 2; Evr. 2), Chiriarhul a arătat legătura dintre Vechiul şi Noul Testament prin lumina învăţăturii mântuitoare şi jertfa răscumpărătoare a Domnului, acestea cuprinse în rostul dovedit de Dreptul Simeon şi Prorociţa Ana în evenimentul prăznuit. Citiți în continuare

Sărbătoarea Hramului Facultății de Teologie din Arad

Fidelă tradiției școlilor teologice din Patriarhia Română, care serbează în chip deosebit prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaciu” din Arad a desfășurat un program liturgic și teologic-cultural în ziua de 30 ianuarie 2017, cu ocazia acestui hram.

Astfel, cu binecuvântarea și cu participarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu, a fost săvârșită slujba Sfintei Liturghii în vechea Catedrală a orașului, aici fiind prezenți: cadrele didactice, studenții, elevii și ostenitori ai școlilor teologice arădene, atât ai instituției academice amintite cât și a Seminarului Teologic arădean. Citiți în continuare