Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Liturghie Arhierească și Sfințirea icoanei hramului în Parohia Zăbrani

Bucurie a fost astăzi în Parohia arădeană Zăbrani, unde credincioșii l-au avut ca mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească și a sfințit icoana hramului bisericii ocrotite de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.   Citiți în continuare

Slujba de Te-Deum de ziua naționala a României în Parohia Fiscut

Azi, 1 decembrie 2023, de ziua României, respectând deja tradiția, preoții din comuna Șagu au răspuns afirmativ invitației părintelui paroh, Goronea Valentin, de a se reuni in Biserica din Fiscut pentru sâvârșirea slujbei de mulţumire pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională a românilor în anul 1918, autentice personalități morale, politice și culturale. Citiți în continuare