Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Parohia Bata a găzduit întrunirea Cercului Misionar-Pastoral Bârzava

Preoții Cercului Misionar Pastoral Bârzava au adus bucurie în biserica parohiei cu Hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din comuna Bata avându-l ca preot paroh pe Pr. Matei Florin.  Soborul de preoți a săvârșit Taina Sfântului Maslu în după-masa zilei de duminică 4 iulie începând  cu orele 16ºº. Din sobor au făcut parte preoți ai Cercului Misionar Bârzava Citiți în continuare

Duminica Sfinţilor Români: 6 aspecte mai puțin cunoscute despre românii din Sinaxare

Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992 ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să fie cinstiţi toţi sfinţii români. „Pe cei cunoscuţi şi pe cei necunoscuţi, pe cei care au fost canonizaţi şi trecuţi în calendar şi pe cei care nu sunt trecuţi în calendar şi care au pătimit în închisorile comuniste luptând pentru păstrarea credinţei ortodoxe”, spunea Patriarhul Daniel anul trecut. Citiți în continuare

PS Emilian Crișanul în Parohia Șimand

Adesea ne place a ne lăuda, în diverse situații, cu mândria de a fi român. Câteodată justificat, poate de multe ori exagerat. Duminica de astăzi, a doua după Rusalii, închinată Sfinților Români, vine și ne oferă cel mai justificat și profund sens al mândriei de a fi român, iar cu ea, mândria, așezată altfel între păcatele capitale, ne putem lesne duce chiar și înaintea Tronului Ceresc. Citiți în continuare