Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, 40 de tineri arădeni au plecat spre Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din întreaga lume (ITO) care va avea loc la Sibiu, în perioada 6-9 septembrie 2018. Participanții sunt elevi premianţi la Olimpiada de Religie, elevi seminarişti, membri ASCOR, tineri care se implică prin voluntariat în activităţile derulate în parohii ale eparhiei și sunt însoțiți de către părintele arhid. Florin-Adrian Sirca, inspector de religie în cadrul IȘJ Arad, pr. Vlad-Sergiu Sandu, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Arad și de către alți profesori de religie din județ. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
CREDINCIOŞII PAROHIEI ŞILINDIA ÎN PELERINAJ LA MĂNĂSTIRILE DIN BUCOVINA
Începutul anului bisericesc a fost, pentru credincioşii din Şilindia, unul binecuvântat de Dumnezeu, plin de bucurie şi de mulţumire duhovnicească. Sâmbătă, 1 septembrie 2018, preotul paroh Streulea Gabriel şi credincioşii au pornit în pelerinaj în frumoasa Bucovină, pentru o perioada de trei zile. Citiți în continuare
Doi noi doctori în Drept bisericesc la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad
În ziua de 5 septembrie a.c. au fost programate pentru susținere publică două teze de doctorat în domeniul Dreptului bisericesc.
Astfel, pr. Traian Nojea a elaborat și susținut în fața comisiei lucrarea cu titlul: Primatul papal în perioada secolelor XII-XV: de la ”honoris” la ”jurisdictionis”, o cercetare întreprinsă sub îndrumarea ştiinţifică a Pr. prof. univ. dr. Constantin Rus. Din comisie au făcut parte părinții profesori: Georgică Grigoriță de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București; Marius Țepelea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea și Irimie Marga de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, sub președinția Pr. prof. dr. Cristinel Ioja. Citiți în continuare
Mesajul Patriarhului Daniel cu prilejul începerii noului an școlar
Educația – lumină pentru viață şi bucurie de Centenar
Cu dragoste părintească, binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, la începutul anului şcolar 2018-2019.
În anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri de la 1918, ne amintim cu recunoștință de toți aceia care, de-a lungul veacurilor, prin dragostea lor jertfelnică, au apărat unitatea de credință a românilor și au contribuit la cultivarea și consolidarea conștiinței naţionale. În acest sens, Biserica, prin Sfânta Liturghie și tipar, a cultivat cu stăruință în sufletele românilor conștiința că au aceeași origine, ca neam, aceeași limbă neolatină sau romanică și aceeași credință creștină. Astfel, Biserica a susţinut eforturile patriotice pentru înfăptuirea marilor evenimente din istoria românilor: Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de Stat a României (1877-1878) și Marea Unire din 1918. Citiți în continuare
Susțineri de teze de doctorat în Teologie Dogmatică la Arad
Începutul noului an bisericesc a adus, pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Ilarion V. Felea” din Arad, o seamă de evenimente academice de o reală importanță pentru teologia românească.
Astfel, în zilele de luni și marți, respectiv 3 și 4 septembrie au fost susținute trei lucrări de doctorat la disciplina Teologie Dogmatică.
Primul candidat, Stoenescu Teodor, a prezentat lucrarea „Problematica eshatologică în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul”, cercetare realizată sub coordonarea Pr. Prof. dr. Cristinel Ioja. Din comisia prezidată de Pr. Prof. dr. Constatin Rus au mai făcut parte Pr. Prof. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian din București; Pr. Prof. dr. Dumitru Megheșan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea și Pr. Prof. dr. Ioan Tulcan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. Citiți în continuare
Revedere de suflet pentru seminariștii de la Caransebeș, promoția 1979
Marți, 04 septembrie 2018, foștii seminariști ai Seminarului Teologic Caransebeș, promoția 1979, au trăit bucuria revederii în Parohia Lipova Băi , organizator al evenimentului fiind Pr. Cornel Ardelean, ca absolvent al promoției sus amintite.
Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât în mijocul preoților și a preoteselor prezente a fost ilustrul Părinte profesor Belean Nicolae, profesor la Facultatea de Teologie Timișoara, catedra de muzică și care le-a fost profesor de muzică și diriginte totodată. Citiți în continuare
Comunicat: Sfințirea clopotelor Catedralei Naționale
Luni, 3 septembrie 2018, între orele 09:45 – 10:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba de sfințire a celor șase clopote ale Catedralei Naționale, aflate la sol.
Acestea urmează să fie montate, în zilele următoare, în turnul „Clopotniță” de pe fațada de vest a noii Catedrale Patriarhale, la o înălțime de 60 de metri, împreună cu structura lor metalică. Citiți în continuare
TABĂRĂ CREȘTIN-ORTODOXĂ PENTRU COPII LA CENTRUL SOCIAL ,,SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA” DIN DORGOȘ
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, Sectorul Social Filantropic și Misionar a organizat o tabără pentru copiii din parohiile arădene, în ultima săptămână a anului bisericesc (27 august -1 septembrie 2018). Citiți în continuare
Proiectul: DOAR ÎMPREUNĂ: „EDUCÂND O GENERAȚIE, SCHIMBĂM VIITORUL UNEI ȚĂRI.”
Începutul anului bisericesc, la 1 septembrie, reprezintă de fapt începutul unui nou ciclu nu doar din punct de vedere bisericesc – duhovnicesc, ci și din punct de vedere civil, o multitudine de activități ale societății moderne reluându-și activitatea pentru un nou an (începerea unui nou an agrar, a unui nou an școlar, ori a unui nou an de serviciu după concediile de vară, etc.).
Dincolo de argumentarea teologică în vederea unui nou început pe 1 septembrie, putem spune că totul se pune/se repune în mișcare, începându-și activitatea pentru încă un an.
Începutul anului școlar, reprezintă un moment deosebit în procesul de educare și formare a noilor generații, atât sub aspect informal cât și sub aspect formal, de acest proces depinzând atât viitorul persoanei umane cât și al unei nații. Citiți în continuare