Dorința credincioșilor parohiei Firiteaz și ai parohiei Nicolae Bălcescu de a participa la un pelerinaj în acest an s-a concretizat în data de 26 august, când pașii lor s-au îndreptat către trei mănăstiri din județele Bihor și Hunedoara. Citiți în continuare
Părintele profesor Ioan-Octavian Rudeanu a fost înmormântat în Hunedoara
Joi, 24 august 2023, în biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Hunedoara, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului dimpreună cu Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, înconjurați de un numeros sobor de preoți, au săvârșit Slujba înmormântării Părintelui Ioan-Octavian Rudeanu, fost conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad. Citiți în continuare
Peste 130 de copii au participat la taberele „Tinerețe în Ortodoxie”, organizate de Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, 130 de copii din Arhiepiscopia Aradului au participat în aceste zile la sesiunea a II -a a celei de-a IV – a ediții a taberei „Tinerețe în Ortodoxie”, organizată de Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului, în parteneriat cu Consiliul Județean și Centrul Cultural Județean Arad. Citiți în continuare
A fost lansat Imnul Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox 2023 – Timișoara
Joi a fost lansat Imnul Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox 2023 – Timișoara. Acesta este o laudă adusă tinereții petrecute în prietenie cu Dumnezeu și cu oamenii și un omagiu adus culturii bănățene. Citiți în continuare
Torța ITO a fost finalizată: Vezi cum arată și ce semnifică!
Torța care va arde pe tot parcursul Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox a fost sculptată în lemn și ornată cu mai multe simboluri ale Banatului și Bisericii Ortodoxe. Citiți în continuare
Patriarhul României va participa la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Timișoara – ITO 2023
Patriarhul României participă la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) 2023, care reunește la Timișoara, în perioada 31 august – 3 septembrie, tineri ortodocși din România și din alte țări. Citiți în continuare
23 august, zi de comemorare pentru victimele totalitarismului. Sfinți uciși de aceste regimuri
Data de 23 august este, din 2008, Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului. În România, ziua de 23 august a fost declarată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului prin Legea nr. 198/2011. Citiți în continuare
21 august, Ziua Medicinei Militare
Ziua Medicinei Militare amintește de înfiinţarea Corpului Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi a Direcţiei Generale a Serviciului Sanitar Român și este celebrată în data de 21 august a fiecărui an. Citiți în continuare
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a participat la Adunare naţională a Asociaţiei „Oastea Domnului”, la Arad
Duminică, 20 August, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc în biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a Parohiei Arad-Grădişte I din Arad întâlnirea naţională anuală a Asociaţiei „Oastea Domnului”. Citiți în continuare