De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului

„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani de la înființarea celui mai înalt for de știință și cultură din ţară. Citiți în continuare →

Cântecul care te cheamă la rugăciune. Ediția a XIV-a, Gurahonț

În cadrul parteneriatului dintre Biserica Ortodoxă Gurahonţ şi Liceul „Ioan Buteanu” cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu, în fiecare an, în această perioadă, în Parohia Gurahonţ, în cadrul programului catehetic „Hristos împărtăşit copiiilor” se desfăşoară concursul de bătut toaca „Cântecul care te cheamă la rugăciune”, cu premii de Sfintele Paşti. Citiți în continuare →

Pastorala IPS Timotei la Învierea Domnului 2023: Poarta Cerului

Calea Sfântului și Marelui Post aduce pe credincios la ziua Învierii Domnului și iată înconjurând biserica și începând slujba rânduită, în unele locuri urmând obiceiului de a se aminti intrarea solemnă biblică împreună cu dialogul înălțător din psalmul 23 a biruitorului cu mai marii cetății care îl întâmpină zicând: ”Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. Citiți în continuare →