Vineri, 25 octombrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, un grup de elevi seminariști format din elevii clasei a XII-a, Mureșan Bogdan, Cauni Vasile, Dumitru Rafael, Blidar Dimitrie, Ionuț Rad și Bodonea Elian, coordonați de Pr. Prof. Gavra Pompiliu directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad și Pr. Prof. Sandu Vlad Sergiu,
în contextul creat de ,,Anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari”, au pornit la drum spre mănăstirea Crișan din jud. Hunedoara, unde au fost primiți cu dragoste duhovnicească de către starețul mănăstirii, Pr. Spiridon care le-a vorbit elevilor despre istoricul mănăstirii și impactul mănăstirii asupra culturii zonei în vremuile apuse, vremuri în care educația, cultura, cartea erau luxuri care se puteau dobândi de către oamenii de rând doar prin prisma Bisericii.
După pelerinajul de la mănăstirea Crișan, elevii seminariști împreună cu cei doi profesori coordonatori au pornit spre cimitirul comemorativ din Țebea, unde se odihnește Avram Iancu și totodată mulți eroi ai neamului românesc. Deoarece ziua de 25 octombrie este ziua Armatei Române, în 1944 ziua eliberării totale a teritoriului țării noastre de sub ocupație străină, vizitarea cimitirului de la Țebea nu a putut fi omisă.
De la Țebea, cu îndemnul „No gata?! No hai!” al lui Avram Iancu, elevii seminariști au plecat spre Parohia Lazuri unde au fost primiți de către Pr. Silviu Ionuț Buda. Au vizitat bisericile din filiile parohiei, Mermești și Groși. După ce Pr. Silviu Buda le-a vorbit seminariștilor despre bisericile din parohia lui, elevii seminariști au intonat câteva cântări religioase.
Misiunea elevilor seminariști s-a terminat în parohia Bonțești, unde au fost așteptați de către Pr. Darius-George Pasc care le-a prezentat biserica din filia parohiei Bonțești, adică biserica din Mustești, biserică care nu este altceva decât o materializare și o mărturie a hărniciei, voinței și evlaviei oamenilor locului, care în 1941 au construit acea biserică. Tot în acea biserică, Pr. Darius-George Pasc, Pr. Prof. Pompiliu Gavra, Pr. Prof. Sandu-Vlad Sergiu și elevii seminariști au săvârșit slujba vecerniei, după care au dat glas unor cântări patriotice și religoase.
Elian Bodonea
Elev seminarist