Prezenţă arhierească în biserica din Săvârşin

Sâmbătă, 27 octombrie 2019, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Ierarhii arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în biserica cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, de către  preotul paroh Călin Mădăluță.

La momentul rânduit, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre ,,Cununile nestricăciunii” sau despre vieţile sfinţilor prăznuiţi în aceste zile: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, cinstirea sfintelor lor moaşte în Biserică, pildă şi temei pentru strădaniile credincioşilor spre câştigarea veşniciei, precum şi valoarea împreună lucrării sufletului şi trupului înspre aceasta.

La final, Ierarhii i-au binecuvântat pe credincioşii prezenţi la sfânta slujbă.

Protos. Iustin Popovici