În perioada 27 iunie – 15 iulie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, se organizează înscrierile tinerilor din Eparhia Aradului, pentru participarea la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Timișoara, care va avea loc în perioada 31 august – 3 septembrie 2023.
Pentru tinerii interesați, care doresc să facă parte din delegația ce va reprezenta Arhiepiscopia Aradului la cel mai mare eveniment dedicat tinerilor ortodocși, sunt importante de cunoscut o serie de detalii și criterii care vor fi luate în considerare în selecția tinerilor care vor participa la această reuniune internațională. Pentru Arhiepiscopia Aradului, există un număr de 40 de locuri alocate formării grupului de tineri, iar în selecția lor se va ține cont de următoarele criterii:
Vârsta minimă a tânărului aplicant să fie de 16 ani, iar vârsta maximă de 24 de ani;
Astfel, tinerii care doresc să aplice pentru obținerea unui loc la ITO Timișoara, vor trebui să completeze acest formular care reprezintă modalitatea de manifestare a interesului pentru obținerea unui loc de participare la acest eveniment. Este important de precizat faptul că simpla completare a acestui formular NU reprezintă înscrierea automată a aplicantului la ITO Timișoara. În urma încheierii perioadei de înscriere (15 iulie), va avea loc o selecție a tinerilor, pe baza completării formularului și a răspunsurilor primite.
Fișele de înscriere completate se trimit pe adresa de email itoarad@gmail.com
Programul ITO2023 Timisoara:
https://www.ito2023timisoara.ro/
Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Aradului
Foto credit: arhiva basilica.ro