Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Cerc pastoral – misionar  în parohia Vânători

Parohia Vânători, din protopopiatul Arad, a găzduit în duminica întâi după Rusalii, în data de 11.06.2017, cea de-a şaptea întrunirea a preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, coordonați de către Preacucernicul Părinte Dumitru Daniel-Mirel, din încredințarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului.

Întrunirea a debutat la ora 1800, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil”, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârșită de cei 15 preoți prezenți. Citiți în continuare

Sărbătoarea de hram a Bisericii Ortodoxe Buhani – „Duminica Tuturor Sfinților‘‘  

Duminică, 11.06.2017, a fost o zi aleasă de bucurie, pentru credincioșii Parohiei Buhani, Protopopiatul Sebiș, prilejuită de sărbătorirea hramului celor două lăcașe de cult din parohie. Acestea sunt singurele lăcașe de cult din cuprinsul eparhiei Aradului cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților‘‘.

Pentru a marca acest eveniment de seamă din cuprinsul parohiei, preotul paroh, alături de consiliul parohial și credincioșii parohiei au hotărât desfășurarea sărbătorii de hram într-un cadru festiv la biserica din Buhani în data de 11.06.2017 iar la Biserica filie din Minead în Duminica Tuturor Sfinților Români‘‘ -18.06.2017. Citiți în continuare

Sfinţire de biserică în Parohia Arad-Grădişte II

În prima Duminică după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor), 11 iunie 2017, credincioşii Parohiei Intrarea Domnului în Ierusalim, Arad-Grădişte II, au trăit clipe de mare bucurie participând la sfinţirea noii biserici. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului şi Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa oficialităţilor locale şi centrale şi a numeroşi credincioşi. Din sobor au făcut parte şi pr.dr. Ionel Popescu, vicar administrativ la Arhiepiscopia Timişoarei şi delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan şi pr. Mihai-Octavian Blaj, consilier economic al Arhiepiscopiei Aradului. Citiți în continuare

Premierea elevilor la olimpiada de Religie în parohia Arad Micălaca Veche II

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, la biserica cu hramul Naşterea Domnului a parohiei Arad Micălaca Veche II, a avut loc în Duminica Tuturor Sfinților, prima după Rusalii, premierea elevilor parohiei de la Şcoala Gimnazială Caius Iacob Arad care au participat în cursul acestui an şcolar la olimpiada de Religie. Citiți în continuare

COLOCVIU NAŢIONAL LA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DIN ARAD „BISERICA şi ŞCOALA” – 140 DE ANI DE ISTORIE şi CULTURĂ ECLESIASTICĂ

În ziua de 8 iunie 2017, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu se desfășoară Colocviul Național cu tema „Biserica și școala”- 140 de ani de istorie și cultură eclesiastică / Revista „Teologia”- 20 de ani de cercetare teologică. Acest Colocviu se desfăşoară în contextul împlinirii a 195 de ani de învăţământ teologic ortodox la Arad. Citiți în continuare

Colocviu Național la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad „Biserica și Școala” – 140 de ani de istorie și cultură eclesiastică

În ziua de 8 iunie 2017, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu se va desfășura Colocviul Național cu tema „Biserica și Școala”- 140 de ani de istorie și cultură eclesiastică / Revista „Teologia”- 20 de ani de cercetare teologică.
Lucrările Colocviului vor începe de la ora 10 în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, precum și al rectorilor celor două Universități arădene: Prof. Univ. Dr. Ramona Lile, Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad și Prof. Univ. Dr. Coralia Cotoraci, Rectorul Universității „Vasile Goldiș și a numeroşi profesori de teologie şi istorici. Citiți în continuare

PAROHIA BOCHIA ŞI-A PRĂZNUIT HRAMUL ÎN CHIP DEOSEBIT

Duminică, 04.06.2017, în parohia Bochia s-a sărbătorit hramul cu ocazia praznicului Pogorârii Duhului Sfânt. Pe lângă rânduielile tipiconale specifice praznicului, în biserica din Bochia hramul a fost sărbătorit într-un chip deosebit. Icoana Maicii Domnului Vimatarissa (Altăriţa sau Ctitoriţa), o copie după icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Vatoped, a fost adusă în biserica din Bochia, spre binecuvântarea, ocrotirea şi mijlocirea mântuirii norodului dreptcredincios.
Începând cu orele 18:30 un sobor format din peste 20 de preoţi, în frunte cu Preacucernicul părinte Radu Constantinescu, secretar eparhial, cu Preaonoratul părinte Adrian Zaha, protopop al Ineului, dar şi cu părintele Petru Vamvulescu (un preot care merită menţionat), dimpreună cu mulţime de credincioşi, s-au adunat la biserică, de unde au plecat în procesiune cu lumânări aprinse şi cântând troparul Rusaliilor, până la intrarea în localitate. Aici au făcut primirea cu cinste a icoanei Maicii Domnului Vimatarissa, cântându-se condacul Apărătoare Doamnă şi alte cântări din slujba Maicii Domnului Vimatarissa. Citiți în continuare

Elevii seminariști în misiune la Firiteaz

Praznicul Sfintei Treimi a reprezentat pentru credincioșii Parohiei Firiteaz, Protopopiatul Arad, un prilej de înaltă trăire duhovnicească întrucât au avut bucuria ca în această zi să fie gazde pentru un grup format din 15 elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, însoțiți de părintele profesor Pompiliu Gavra. Aceștia au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, iar părintele profesor a rostit un frumos cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a evidențiat importanța praznicului Sfintei Treimi și modelul pe care Aceasta îl reprezintă pentru fiecare dintre noi, amintind că este „structura supremei iubiri”. Citiți în continuare

Binecuvântare de lucrări şi Cerc misionar în Parohia Hunedoara Timişană

În după masa zilei de prăznuire a Sfintei Treimi unul dintre hramurile Bisericii Parohiei Hunedoara Timișană, Protopopiatul Arad, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioșilor din această parohie, dând răspuns invitaţiei părintelui paroh Valentin Goronea.

La sosire Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop, a fost întâmpinat în fața bisericii de către Preacucernicul Părinte Flavius Petcuț, Protopopul Aradului, împreună cu un ales sobor de preoţi şi arhid. Tiberiu Ardelean, și de numeroși credincioși. Copiii, îmbrăcaţi în frumoasele straie populare, specifice zonei, l-au întâmpinat pe Înaltpreasfinţia Sa cu pâine şi sare şi i-au oferit flori.    Citiți în continuare