Toate articolele scrise de Iustin Popovici

CONCERT DE COLINDE ÎN PAROHIA GURAHONȚ

În data de 25.12.2022 începând cu orele 17:30, în  Biserica Ortodoxă din Gurahonţ, protopopiatul Sebiş, a avut loc concertul de colinde unde interpretul Alexandru Pop Zărăndean a prezentat un program artistic de Crăciun,  apoi corul bisericii condus de dna prof. Nicoleta Păiușan și tinerele Cătălina Gligor, Braica Ionela și tânărul Lupei Adorean au susținut un frumos buchet de colinde. Citiți în continuare

IPS Părinte Timotei a conferit Majestății Sale Custodele Coroanei și Alteței Sale Regale Principele Consort distincția eparhială Crucea Sfântul Ierarh ,,Sava Brancovici”, în prima zi de Crăciun

Duminică, 25 decembrie 2022, de praznicul Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului dimpreună cu Preasfințitul Părinte Episcop vicar Emilian Crișanul, și înconjurați de soborul de preoți și diaconi, au săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad. Citiți în continuare

Spectacol de  Crăciun al copiilor Parohiilor Ortodoxe Române din Vladimirescu

În data de 23 decembrie 2022, la Casa Culturii din Vladimirescu, a avut loc spectacolul de Crăciun intitulat Calendarul obiceiurilor tradiționale românești de Crăciun, al celor două parohii ortodoxe din Vladimirescu, din inițiativa celor doi preoți parohi – ambii profesori titulari ai Seminarului Teologic Ortodox din Arad de mai bine de douăzeci de ani – pr. Codin Șimonca-Oprița și pr. Dacian-Emilian Nan. Citiți în continuare