Prima ediţie a Festivalului de Tradiţii şi Cântece Patriotice ale Românilor de Pretutindeni, manifestare care încurajează păstrarea obiceiurilor moştenite de la strămoşi, s-a desfăşurat, duminică, 25 iulie 2010 în Tabăra ortodoxă de păstrare şi conservare a tradiţiilor româneşti, a parohiei Covăsînţ, protopopiatul Lipova din Arhiepiscopia Aradului.
Astfel, tineri, şi nu numai, care trăiesc în Republica Moldova, Serbia, Bulgaria şi Ungaria, au fost protagoniştii unui spectacol plin de culoare, dar şi de emoţie. Au lăsat în suflete sentimental apartenenţei la aceaşi mamă, al dragostei frăţeşti şi au demonstrat că spiritul românesc este păstrat şi perpetuat şi în afara graniţelor ţării.
Invitaţii din străinătate au avut parte de un program divers, din care nu a lipsit o întâlnire cu Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, în cadrul unei vizite la mănăstirea Sfântul Simeon Stâlpnicul, vizitarea Catedralei arhiepiscopale Sfânta Treime din municipiul Arad, dar şi întâlnirile cu credincioşii parohiei Covăsînţ, prilej care toţi vorbitorii de limbă română să se cunoască, să-şi împărtăşească impresii, să lege prietenii.
Duminică,, în prima parte a zilei, oaspeţii de peste hotare au participat, alături de enoriaşi, la Sfânta Liturghie, oficiată la biserica ortodoxă din Covăsînţ, de părintele paroh Mihai Blaj, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
După-amiaza festivalul românilor de pretutindeni a debutat cu parada portului popular, formaţiile plecând în alai din faţa bisericii ortodoxe până la locul pregătit pentru spectacol, situate într-un peisaj mirific, la poalele dealurilor Podgoriei Aradului.
Participanţii au fost întâmpinaţi cu un cuvânt de bunvenit de către Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei care a evidenţiat în primul rând folosul cultural şi spiritual al festivalului, prilej al cunoaşterii şi cultivării credinţei şi datinilor strămoşeşti şi a adresat felicitări şi cuvinte de mulţumire protagoniştilor acestei manifestaţii de aleasă trăire românească, în mod special preotului paroh Mihai Blaj.Organizatorii au primit cuvinte de laudă şi de la Preasfinţitul Siluan, episcopul ortodox al românilor din Ungaria. De asemenea părintele Ioan Armaş, secretar în cadrul Departamentului de relaţii externe al Patriarhiei Române a prezentat mesajul PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cuvinte de apreciere şi bun-venit au fost adresate şi de către oficialităţile judeţene şi locale, prezente le eveniment.
Pe scena festivalului au evoluat : formaţia de Dansuri Populare „Hora Horiţa” din Chişinău, formaţia de interpreţi din Timoc – Serbia, formaţia de dansuri Vidin – Bulgaria, ansamblul românilor din Gyula – Ungaria, formaţia Rapsozii Zărandului din Arad, condusă de Petrică Paşca, şi solistele Malvina Nagy şi Cornelia Căpraru Roman, formaţia de dansuri populare “Podgorenii” din Covăsinţ şi tânăra solistă din Covăsînţ, Roxana Suciu, corul de copii şi corul “Bunavestire” ale Bisericii Ortodoxe din Covăsînţ, formaţia de dansuri „Garofiţa” din Şimand şi formaţia de dansatori din Bocsig. În amfiteatrul roman al Taberei de la Covăsînţ, formaţiile invitate au prezentat tradiţii ale românilor, dar şi cântece patriotice. Festivalul s-a încheiat cu o horă ţărănească, pe platoul din faţa scenei, la care au fost invitaţi să se prindă toţi participanţii, artişti şi spectatori.
“Acest festival a fost o întâlnire a românilor care s-au format pe teritoriul Daciei, un festival pentru cei de-o limbă şi de-o seamă cu noi. Am vrut să transmitem un mesaj de conştientizare a valorii noastre, un mesaj că trebuie să ştim tot ce înseamnă neamul românesc, cu credinşa lui, cu datinile lui, cu traiul fraţilor noştei de un neam, care trăiesc în alte ţări”, a declarat părintele Mihai Blaj, iniţiatorul şi organizatorul principal al manifestării.
Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Parohiei Ortodoxe Covăsânţ, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Covăsânţ, în colaborare cu Patriarhia Română, Arhiepiscopia Aradului, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Arad, Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România şi Fundaţia „Rapsozii Zărandului”.(Pr. Vasile Pop).
În fiecare an , la 20 iulie, de sărbătoarea Sf. Prooroc Ilie, mănăstirea Feredeu de la poalele dealurilor Şiriei este în sărbătoare. Biserica mănăstirii poartă hramul sfântului prooroc. Şi în acest an mulţime mare de pelerini, veniţi din împrejurimi sau mai de departe s-au împărtăşit de alese bucurii spirituale, participând la Sf. Liturghie săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de 22 de preoţi şi diaconi. Un înălţător cuvânt de învăţătură rostit de către chiriarh, despre sfântul prooroc Ilie şi credinţa sa statornică şi înflăcărată, pilduitoare pentru fiecare credincios ortodox al zilelor noastre a pătruns, cu mult folos, în sufletul celor prezenţi, cler şi popor. Răspunsurile liturgice au fost date de corul de tineret „Ortodoxia” şi corul bărbătesc „Bunavestire” ale parohiei Covăşînţ. Preacuviosul arhimandrit Ilarion Tăucean, stareţul mănăstirii, a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru osteneală şi părintească purtare de grijă arătată cu consecvenţă, preoţilor slujitori şi celor prezenţi, susţinători şi binefăcători constanţi ai sfintei mănăstiri. O agapă frăţească oferită cu dărnicie de către obştea mănăstirii a îndestulat pe toţi participanţii.
Duminică, 18 iulie 2010, la biserica cu hramul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul din parohia Neudorf, protopopiatul Lipova, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, s-a oficiat Taina Sf. Maslu pentru întreaga comunitate . Alături de Pr. Paroh Popa Dumitru a slujit şi un sobor de preoţi din Cercurile misionare Radna şi Lipova. Pr. Ioan Jidoi de la parohia Radna a ţinut un cuvânt de învăţătură pornind de la evanghelia a doua de la Sf. Maslu, arătând că fiecare dintre creştini suntem chemaţi să urmăm calea pe care a urmat-o Zaheu vameşul. „Această cale au urmat-o şi profeţii şi proorocii Vechiului Testament (Sf. Prooroc Ilie)”aminteşte Pr. Jidoi.
Pe malul drept al Mureşului, în defileul Zam- Lipova se află din vremuri străvechi satul Juliţa aparţinător comunei Vărădia. O biserică de lemn, monument istoric, păstrată într-o excelentă stare de conservare, dă şi astăzi mărturie despre credincioşia oamenilor de aici.
2 iulie, sărbătoarea Aşezării Veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne şi ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, este în fiecare an prilej de bucurie duhovnicească pentru clerul şi credincioşii Protopopiatului Ineu, judeţul Arad, deoarece – anul acesta a doua oară – Aşezământul monahal social din Tămand îşi sărbătoreşte hramul.
