Înmormântarea Părintelui Moanea Ștefan Marian (1954 – 2020)

Prin voia lui Dumnezeu, în seara sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a fost chemat la cele veșnice Părintele Moanea Ștefan Marian, care a slujit vreme de 26 de ani în Parohia Crocna. Serile ce au urmat au fost pentru parohia și biserica Crocna, seri de pelerinaj, întrucât preoți și credincioși ai parohiei și din împrejurimi, au venit să aducă un ultim omagiu Părintelui Ștefan Marian.
Slujba de înmormântare cu rânduiala specifică slujitorilor bisericii a fost săvârșită în biserica parohiei în ziua de 2 iulie 2020, în care l-am sărbătorit pe Voievodul Moldovei, Sfântul Ștefan cel Mare.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului și a Preasfințitului Episcop Emilian – episcop vicar, slujba de înmormântare s-a desfășurat sub protia Pr. Silviu Faur – consilier bisericesc eparhial, alături Pr. Beni Ioja – Protopopul Sebișului și un ales sobor de preoți.
În cuvântul de învățătură Pr. Silviu Faur a așezat în sufletele familiei și a credincioșilor prezenți cuvinte de mângâiere, scoțând în evidență calitățile de care Părintele Ștefan Marian a dat dovadă în slujirea sa, evocând căldura, ospitalitatea și bucuria cu care a știut să îmbrace pe fiecare.
Cuvântul de iertare a fost rostit de Părintele Paroh Bej Florin, care la rândul său a dat mărturie de legătura frumoasă pe care a avut-o cu Părintele Ștefan Marian, dar și de dragostea și prețuirea pe care credincioșii parohiei au avut-o față de Părintele Ștefan până la ceasul greu al despărțirii.
Exprimând dorința Părintelui, la solicitarea familiei, Părintele paroh împreună cu Consiliul parohial a atribuit Părintelui Ștefan Marian un loc de veșnică odihnă în curtea bisericii în care a slujit, alături de înaintașii săi.
Dumnezeu să aducă mângâiere familiei, preoților și credincioșilor care l-au prohodit, iar Părintelui Ștefan Marian să-i facă veșnică odihnă în Împărăția Sa. Amin.

Preot Florin Bej