Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Festivitatea de absolvire a promoţiei 2017 a Seminarului Teologic Ortodox Arad

Marţi, 30 mai 2017, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-a desfăşurat festivitatea de absolvire a elevilor promoţiei 2017 a Seminarului arădean. După ce toţi cei prezenţi au cântat Rgăciunea Domnească, în deschidere PCPărinte diac. prof. Călin Teuca, directorul Seminarului, a transmis mesajul de salut întregii asistenţe, precum şi cel de felicitare către absolvenţi, după care, în auzul ultimului clinchet de clopoţel, absolvenţilor le-au fost înmânate diplomele onorificede absolvire de către PC părinte prof. Codin Şimonca-Opriţa, profesorul lor diriginte,care le-a adresat şi un scurt, dar emoţionant cuvânt de imbold la acest moment aniversar. Citiți în continuare

Importanța cunoașterii lui Dumnezeu după imnografia Penticostarului

Părintele Ioan Lazăr, părintele duhovnic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, a fost invitat la “Serile duhovnicești de la Catedrala Veche” , vineri, 26 mai. A fost ediția a XVIII-a din această serie, lansată acum doi ani, prin invitarea IPS părintele Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Pornind de la perioada în care ne aflăm, părintele Ioan Lazăr a conferențiat despre importanța cunoașterii lui Dumnezeu după imnografia Penticostarului. Partea a două a întâlnirii a însemnat inițierea bine-cunoscutului dialog cu credincioșii prezenți, pe marginea subiectului prezentat. Citiți în continuare

Iubirea reciprocă dintre copii şi părinți – binecuvântare şi bucurie pentru familie

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie) și al Duminicii Părinților și a Copiilor (4 iunie 2017):

Pentru a evidenția importanța familiei creștine în societate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit, prin Hotărârea nr. 629/2009, ca prima duminică după ziua de 1 iunie să fie dedicată Părinţilor şi Copiilor.

În acest an, Duminica Părinților și a Copiilor coincide cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Duhul Adevărului, al unității și al comuniunii. Cu acest prilej, ne amintim cu recunoștință de părinții și bunicii noștri care ne-au transmis dreapta credinţă și dragostea jertfelnică, învățându-ne că doar prin rugăciune, viaţă curată şi fapte bune putem face roditoare darurile Duhului Sfânt, primite la Botez, spre a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu Cel sfânt şi milostiv. Citiți în continuare

Cerc pastoral- misionar la Fântânele

​Biserica parohiei Fântânele, protopopiatul Arad, a găzduit duminică, 28.05.2017, întrunirea preoţilor din Cercul Preoțesc nr. 6 Vladimirescu, coordonat de P.C. Preot Berceanu- Negrean Petru de la Parohia Vladimirescu I.
​Întrunirea a debutat la ora 1800, în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, prin oficierea slujbei Vecerniei, săvârşită de preoţii prezenţi, după care a urmat prezentarea referatului cu titlul Icoana în cultul și viața creștinului ortodox de către P. C. părinte Ilota Sorin Ioan, de la parohia Aluniș.
​În cadrul referatului părintele referent a prezentat câteva aspecte legate de contextul social actual, în care imaginea joacă un rol foarte important. Asistăm de multe ori la un adevărat asalt al imaginii, iar acest lucru duce la formarea unor pseudo- idealuri, contribuind la modificarea felului de viață, de raportare la lume și la semeni. Citiți în continuare

Cerc pastoral – misionar în Parohia Chişineu-Criş I

În Duminica a VII -a după Paşti, preoții din cadrul cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, s-au întâlnit în parohia Chişineu-Criş I, păstorită de către Preacucernicul Părinte Dumitru Daniel-Mirel.
Bucuria duhovnicească a fost întregită de prezența în mijlocul parohiei Chişineu-Criş I a preaonoratului părinte Petcuţ Axente-Flavius, protopop al Aradului, care a răspuns invitaţiei preotului paroh şi care împreună cu cei 14 preoți prezenți, au săvârșit în biserica parohială cu hramul „Înălţarea Domnului”, Taina Sfântului Maslu. Citiți în continuare

Sfinţire de capelă mortuară în Parohia Târnova

În după amiaza Duminicii a 7-a după Paști, 28 mai 2017, credincioșii din Parohia Târnova, Protopopiatul Ineu, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a răspuns invitaţiei preotului paroh Teodor Păiuşan, pentru a sfinţi capela mortuară din cimitirul localităţii. Chiriarhul a fost întâmpinat de un ales sobor de preoţi, în frunte cu părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului, oficialităţile locale şi mulţime mare de credincioşi. Cu această ocazie Ierarhul a săvârșit slujba de sfinţire a noii capele mortuare. Citiți în continuare

Binecuvântare arhierească la Schitul Tămand

În Duminica a 7-a după Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de maici, a preoţilor şi credincioşilor din Părţile Ineului. În dimineaţa zilei, Chiriarhul arădean, a săvârşit o slujbă de binecuvântare cu prilejul inaugurării drumului asfaltat ce leagă Oraşul Ineu de Schitul Tămand, în prezenţa domnului Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a domnului Călin Abrudan, primarul Oraşului Ineu, a domnului senator Traian Igaş şi a credincioşilor  prezenţi. Citiți în continuare

CERC PASTORAL MISIONAR LA PAROHIA ORTODOXA SUSANI PROTOPOPIATUL SEBIS

​In Duminica a 7-a dupa Pasti, preotii din cadrul cercului pastoral misionar nr 1 Protopopiatul Sebis, coordonati din incredintarea InaltPreasfintitului Arhiepiscop Dr Timotei Seviciu, de catre Pr. Herbei Valentin, s-au intalnit la Biserica Ortodoxa Susani, Protopopiatul Sebis, avand hramul ‘’Inaltarea Domnului”. Incepand cu orele 17:00 , s-a savarsit Taina Sfantului Maslu, fiind prezenti 8 Preoti, care s-au rugat pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor credinciosilor adunati in numar mare , atat din parohie cat si din parohiile invecinate. Citiți în continuare

IPS Arhiepiscop Timotei a participat la Simpozionul Național Constantin Noica

Aradul este zilele acestea centrul naţional al manifestărilor ştiinţifice şi filosofice.
Doi academicieni, cercetători ştiinţifici, profesori universitari sunt prezenţi la evenimentele organizate în sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad, acolo unde astăzi a avut loc deschiderea oficială a celei de-a IX-a ediții a Simpozionului Național Constantin Noica, manifestare de înaltă ținută științifică a cărei temă în acest an este „Creație și frumos în rostirea filosofică”.

Simpozionul este organizat de Academia Română, prin Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” și de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și cu Universitatea „Aurel Vlaicu”. Citiți în continuare