Duminică, 17.01.2016, după Sfânta Liturghie, copiii satului Bonțești, îmbrăcați în cele mai frumoase straie de sărbătoare, au recitat câteva poezii scrise de poetul nostru național, Mihai Eminescu, dar și de alți poeți, întrucât în data de 15.01.2016 s-a sărbătorit și ziua Culturii Naționale, iar în țara noastră, Cultura a intrat prin Cult.
“Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!” Prima poezie, Rugăciune, de Mihai Eminescu a recitat-o d-na preoteasă. Demonstrându-ne dragostea de neam și țară, Ionuț a recitat poezia Ce-ti doresc eu ție, dulce Românie! tot de M. Eminescu. “Înțelepciunea e numai adevăr” spunea cândva Goethe, iar surorile Dariana și Dalia ne-au pus pe gânduri spunându-ne poezia Vorbe cu tâlc, de Vasile Militaru. Florina a recitat un scurt fragment din Luceafărul. Denisa a recitat foarte frumos poezia Somnoroase păsărele, iar Florin La mijloc de codru des, toate de Mihai Eminescu. Sara, ne-a amintit de bogățiile cu care Dumnezeu a înzestrat țara noastră, recitând poezia Munții noștri de Octavian Goga. Maya este și ea o iubitoare de țară și a ținut să arate acest lucru prin poezia Scumpă țară românească de George Coșbuc. Anunțând totodată și slujba Vecerniei, Ana-Maria a recitat poezia Ruga de seară de Ioanichie Bălan. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Lanțul Sfântul Apostol Petru sărbătorit în Penitenciarul Arad
Duminică 17 ianuarie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din cadrul Penitenciarului Arad, împlinind ca de fiecare dată cuvântul Mântuitorului dar mai ales acela în care spune „în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25,36).
Bucurându-se de o permanentă grijă din partea ierarhului, persoanele private de libertate din Penitenciarul Arad au primit acum, la început de an, arhiereasca binecuvântare în cadrul sfintei slujbe. Citiți în continuare
Tundere în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog
Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, în ajunul pomenirii Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, părintele protos. Teodor Vid, consilier administrativ-bisericesc şi Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Aradului împreună cu părintele protos. Iustin Popovici, consilier cultural şi părintele protos. Grigorie Timiş, stareţul Mănăstirii Hodoş-Bodrog, au săvârşit, după slujba de Priveghere, slujba tunderii în monahism a rasoforului Andrei (Laurenţiu) Oanea, în prezent monahul Antonie. Citiți în continuare
Pomenirea poetului național Mihai Eminescu la Catedrala Arhiepiscopală din Arad
În seara zilei de vineri, 15 ianuarie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Slujba Vecerniei, urmată de Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală din Arad. În cadrul slujbei Vecerniei au fost rostite ectenii speciale pentru pomenirea oamenilor de cultură ai poporului român. De asemenea, cu ocazia Zilei Culturii Naționale s-a oficiat un parastas de pomenire a poetului naţional Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 166 de ani de la naşterea sa. Soborul slujitor a înălțat rugăciuni de pomenire pentru toți corifeii culturii române, trecuți în veșnicia lui Dumnezeu. Citiți în continuare
PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREŞTINILOR – ÎN MUNICIPIUL ARAD
În perioada 18- 25 ianuarie 2016, în întreaga ţară se desfăşoară Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, acţiune organizată de către Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România, AIDRom, din care face parte şi Biserica Ortodoxă Română. Versetul ales pentru anul 2016 pentru a se constitui în temă a acestei acţiuni este: ,,chemaţi să vestim bunătăţile Domnului” (I Petru 2, 9).
Ca în fiecare an, preoţii din Arhiepiscopia Aradului promovează această acţiune în parohiile lor, în special în mediul urban, organizând Săptămâna de rugăciune, împreună cu alte confesiuni, îndeosebi cu cele istorice, în conformitate cu îndrumările Sfântului Sinod al B.O.R. privind relaţiile cu celelalte culte. Citiți în continuare
120 de persoane devaforizate din Arad au primit pachete cu alimente
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în perioada 10-12 ianuarie 2016, 120 de persoane defavorizate au primit din partea Arhiepiscopiei Aradului pachete cu alimente. Citiți în continuare
Duminica după Botezul Domnului, la Arad
În Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, a Parohiei Arad- Centru, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor slujitori, în prezenţa unui mare număr de credincioşi. Citiți în continuare
Ajutoare alimentare pentru familii arădene cu mulți copii
Cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în perioada 04 – 09 ianuarie 2016, mai multe familii din Arad au fost ajutate prin oferirea de alimente, a precizat Părintele Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial.
Această acțiune a avut loc în cadrul Programului O inimă care vede și a vizat familiile numeroase cu 4 – 6 copii, care întâmpină serioase probleme sociale în viața de zi cu zi, depunând eforturi dificile în asigurarea hranei, îmbrăcămintei și cheltuielilor școlare ale copiilor lor. Alimentele provin din donațiile unor instituții de drept privat. Citiți în continuare
Soborul Sfântului Prooroc înaintemergătorului Botezătorului Ioan (7 ianuarie)
După cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.
Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie „gătiţi calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească. Citiți în continuare