În seara zilei de duminică, 27 septembrie 2015, după săvârşirea Slujbei Vecerniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit la Catedrala arhiepiscopală Sfânta Treime din Arad, o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire mitropolit Nicolae Corneanu, la împlinirea unui an de la trecerea sa la cele veşnice. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Cerc pastoral- misionar la Tisa- Nouă
Biserica parohiei Tisa- Nouă, protopopiatul Arad, a găzduit duminică, 27.09.2015, întrunirea preoţilor din Cercul Preoțesc nr. 6 Vladimirescu, coordonat de P.C. Preot Berceanu- Negrean Petru de la Parohia Vladimirescu I.
Întrunirea a debutat la ora 1800, în biserica parohială cu hramul „Sf. Nicolae”, prin oficierea slujbei de Te- Deum, săvârşită de preoţii prezenţi, după care a urmat prezentarea referatului cu titlul Sfântul Ioan Gură de Aur, marele orator și păstor de suflete, de către P. C. părinte Viorel Higioșan, de la parohia Frumușeni. Citiți în continuare
Sărbătoare duhovnicească în Parohia Cuvin
În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Cuvin, Protopopiatul Lipova. Încă de la orele dimineţii, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de un sobor de preoți în frunte cu preotul Ioan Jidoi, protopopul Lipovei, care a rostit un frumos cuvânt de întâmpinare în ţinuturile din Podgoria Aradului, după care s-a oficiat slujba de binecuvânatare a lucrărilor de renovare săvârșite la biserica parohială. Citiți în continuare
Cerc pastoral-misionar în parohia Secaş
Duminică, 27 septembrie 2015, preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar Nr. 3 Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către preotul Moţ Crăciun-Dorel, s-au întrunit la biserica ortodoxă cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia Secaş, Protopopiatul Sebiş. Citiți în continuare
Programul manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la târnosirea Catedralei Vechi din Arad
Arhiepiscopia Aradului
Parohia Ortodoxă Română Arad-Centru
CATEDRALA ORTODOXĂ VECHE A ARADULUI
TRADIŢIE ȘI ACTUALITATE
1865 – 2015 Citiți în continuare
Înscrierea la ora de Religie se face o singură dată şi este valabilă permanent până la o eventuală schimbare a opțiunii
Deoarece după publicarea Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învăţământul preuniversitar în Monitorul Oficial al României, în ziua de 24 septembrie 2015, unele publicaţii au lansat interpretări eronate cu scop de manipulare, precizăm:
Patriarhia Română își exprimă acordul cu privire la conținutul Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar (aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării științifice nr. 5.232/14.09.2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720/24.09.2015) și apreciază că aceasta este în concordanță cu Legea pentru modificarea art. 18 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (Legea nr. 153/ 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445/22.06.2015). Citiți în continuare
Consfătuirea profesorilor de Religie Ortodoxă din Arad
La data de 25 septembrie s-au desfășurat în Aula „Pr. Dr. Ilarion V. Felea” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, consfătuirile profesorilor de Religie din județul Arad.
La prezidiu s-au aflat ÎPS dr. Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, PC diac. Florin Sirca, inspector pentru disciplina Religie la Inspectoratul Școlar Judeșean Arad, PC pr. Pompiliu Gavra, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad. Au fost prezenți profesorii de Religie din județul Arad. Părintele inspector Florin Sirca a prezentat noutățile legislative și conjuncturale legate de predarea acestei discipline în anul școlar 2015-2016, evidențiind aspectele pozitive de până acum, dar fără a neglija nici aspectele legate de neîmplinirile anului școlar trecut. Citiți în continuare
Invitație la un ceai „Bun de suflet”
Cu prilejul Zilei dedicate Persoanelor Vârstnice la nivel mondial, Asociația Filantropia Arad în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, propune implementarea unor activități dedicate persoanelor vârstnice de pe cuprinsul întregii Arhiepiscopii, prin parohiile arădene.
Vârstnicii din toate parohiile arădene sunt invitați la un ceai „Bun de suflet” în perioada 1-4 octombrie 2015 într-o locație și la o anumită oră desemnate de fiecare preot paroh, după posibilități. Citiți în continuare
Programarea Conferinţelor preoţeşti de toamnă în Arhiepiscopia Aradului
La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţele de lucru din 29 octombrie 2013 şi 29 septembrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2015 să fie declarat ,,Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, în Patriarhia Română. Astfel:
În al doilea semestru al anului 2015, tema va fi tratată complementar sub genericul ,,Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii’’ Citiți în continuare