Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Boboteaza la străvechea mănăstire arădeană Hodoş-Bodrog

Sute de credincioşi din părţile Aradului şi Timişoarei, au participat marţi, 6 ianuarie 2015, la Sfânta Liturghie săvârşită la străvechea Mănăstire Hodoş-Bodrog. Tot mai mulţi credincioşi vin în fiecare an la Sfânta mănăstire în ziua de Bobotează, deoarece aici s-a îndătinat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei şi la iniţiativa părintelui stareţ arhim. Nestor Iovan, o frumoasă tradiţie, şi anume, ieşirea în procesiune la râul Mureş, unde se face slujba Aghesmei Mari. Şi în acest an, după săvârşirea Sfintei Liturghii, soborul slujitorilor mănăstirii şi credincioşii, avându-l în fruntea soborului pe părintele stareţ arhim. Nestor Iovan, au ieşit în apropierea râului Mureş.

După săvârşirea slujbei Aghesmei Mari, părintele stareţ a adresat credincioşilor un bogat cuvânt de învăţătură, amintind printre altele şi motivaţia pentru care se iese la râul Mureş: „La mănăstirea noastră, potrivit unei rânduieli îndătinate de ani, întrucât suntem în apropierea unui râu, ieşim în procesiune în ziua de Bobotează, pentru a face Sfinţirea cea Mare a apei”. Totodată, părintele stareţ a amintit faptul că, apa sfinţită se obţine atunci când preotul cheamă asupra ei puterea Duhului Sfânt, pentru ca ea să aibă puterea de a sfinţi viaţa oamenilor şi a naturii înconjurătoare, pentru ca ele să capete binecuvântarea Domnului. Citiți în continuare →

Praznicul Botezului Domnului în Arhiepiscopia Aradului

În ajunul marii sărbători a Botezului Domnului, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului a oficiat Slujba Aghiasmei celei Mari la Mănăstirea ,,Sf. Simion Stâlpnicul” din municipiul Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În ziua de Bobotează, Înaltpreasfinţitul Timotei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi Slujba de Sfinţire a Aghiasmei celei Mari, la Catedrala arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor.

La timpul cuvenit Înaltpreasfinţia Sa a rostit un bogat cuvânt de învăţătură sub titlul ,,Arătare dumnezeiască” explicând în lumina citirilor Apostolului şi Evangheliei praznicului (Tit 2-3, Matei 3), despre legătura dintre praznicul Naşterii şi Botezului Domnului cu sublinierea arătării în lume a Fiului lui Dumnezeu, iar cu botezul de la Ioan, arătarea Sfintei Treimi şi prin aceasta şi a credinţei adevărate pe care o mărturisim odată cu taina Sfântului Botez. Totodată, chiriarhul a explicat conţinutul unor imne ale slujbei Aghiasmei celei Mari, în sensul primirii de către credincioşi a darurilor Sfântului Duh, revărsate peste întreaga făptură prin Botezul Mântuitorului sau arătarea Sa în lume, Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul Însuşi, întărit prin glasul Părintelui Său şi adeverit prin sălăşluirea Sfântului Duh, prin care toate s-au făcut. Citiți în continuare →

Sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare)

Botezul Domnului se mai numește și „Arătarea Domnului”, „Descoperirea Cuvântului Întrupat”, „Epifania” sau „Teofania”, deoarece rememorează momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, ocazie cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat și stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. „Iar botezându-Se Iisus, când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El” (Matei 3, 16). Tot atunci, Hristos Domnul s-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult așteptat. Acest episod biblic este relatat în scriptura Noului Testament, de Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 3, verstele de la 13 la 17, text care se citeşte la Sfânta Liturghie de Bobotează, iar la ceilalţi Sfinţi Evanghelişti după cum urmează: Marcu 1, 9 – 11; Luca 3, 21 – 22; Ioan 1, 29 – 34. Mântuitorul vine la Ioan la Iordan când avea vârsta de 30 de ani. La evrei, această vârstă era cea a maturității. Botezul lui Ioan nu este tot una cu Botezul creștin, deoarece ceea ce săvârșea Sf. Ioan Proorocul la Iordan era doar o prefigurare a botezului creștin care își are începutul în Pogorârea Duhului Sfânt la 50 de zile după Învierea Domnului și la 10 zile după Înălțarea Sa la cer. Cele mai vechi mărturii despre existența acestei sărbători le avem din secolul al III-lea. Referiri găsim la Clement Alexandrinul, Sf. Grigorie Taumaturgul i se atribuie o predică la această sărbătoare, iar în cartea „Constituțiile Apostolice” o găsim trecută printre primele sărbători creștine, alături de Nașterea și de Învierea Domnului. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinții răsăriteni, cât și la cei din Apus. Citiți în continuare →

Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Arad-Gai

 

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, prima din acest An omagial dedicat misiunii parohiei şi mănăstirilor azi, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea ,,Sf. Simeon Stâlpnicul”, Arad-Gai. Obştea mănăstirii, în frunte cu maica stareţă stavrofora Magdalena Borteş, l-au întâmpinat cu multă bucurie, ca de fiecare dată, pe Arhipăstorul arădenilor.

La momentul rânduit, slujba a fost înfrumuseţată prin hirotonia întru preot a diaconului Craveţ Cătălin, hirotonit pe seama parohiei Roşia Nouă, pe care la  finalul slujbei Ierarhul l-a hirotesit duhovnic.

În cuvântul de învăţătură, pe baza citirilor scripturistice ale duminicii (Mc. 1; 2 Tim. 4), a vorbit credincioşilor sub titlul ,,Calea vieţii veşnice”, prin botez şi Sfintele Taine ale Bisericii. De asemenea, chiriarhul a amintit despre faptul că, în această perioadă, după încheierea sărbătorilor din acest răstimp şi colindatul credincioşilor la biserică, acum se continuă cu sfinţirea caselor de către preoţi, care prin aceasta întăresc lucrarea de comuniune şi conlucrare pe calea vieţii veşnice, pe care o pregăteşte Sfântul Ioan Botezătorul: ,,Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui...”. Prin aghiasmă se face nu numai sfinţirea caselor, ci şi a trupurilor şi sufletelor omeneşti. Totodată, acesta este cel mai bun prilej pentru desfăşurarea lucrării pastorale a preoţilor în parohie, un act de misiune a parohiilor în viaţa credincioşilor, la acest început de an omagial dedicat misiunii parohiei şi mănăstirilor azi, a amintit Înaltpreasfinţia sa.

Protos. Iustin Popovici Citiți în continuare →

Slujire arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Arad la intrarea în Noul An 2015


La cumpăna dintre ani, în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de mulţumire pentru binefacerile primite în anul care a trecut, şi de binecuvântare a anului care a sosit, în finalul căreia a adresat credincioşilor prezenţi un părintesc cuvânt de învăţătură sub titlul ,,Anul bisericesc şi civil”. Ierarhul a arătat legătura dintre aceştia reflectat în Calendarul creştin ortodox care se prezintă ziditoare pentru oameni atât pe plan material cât şi spiritual, zile importante din viaţa lumii găsind corespondenţă în perioada praznicelor cu însemnătate religioasă.
Arhiepiscopul Aradului a fost prezent la Catedrala arhiepiscopală şi în ziua praznicului, la Sfânta Liturghie, în fruntea soborului preoţilor şi diaconilor slujitori. În predica cu titlul ,,Semnul legământului”, Înaltpreasfinţia Sa, având în vedere citirile scripturistice ale praznicului (Col.2; Lc 2), a arătat cum acte ale Vechiului Testament prefigurează pe cele ale Noului. Circumciziunea este pentru Taina Sfântului Botez cea a inimii, având înţelesul dezbrăcării de omul cel vechi pentru îmbrăcarea în cel nou, spre formare deplină în Hristos Domnul. Începutul unui An nou îndeamnă la o astfel de lucrare după bilanţul trecutului prospectând un viitor care să armonizeze viaţa nouă cu voia lui Dumnezeu. Anul început şi închinat în Biserica Ortodoxă Română misiunii parohiei şi mănăstirii azi, are în vedere cele amintite, luând învăţătura de credinţă în sprijinul strădaniilor de sporire a binelui în viaţa personal şi cea obştească, a amintit Chiriarhul. Citiți în continuare →

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte tăierea împrejur cea după Trup a Domnului

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 1 ianuarie, la opt zile de la Nașterea Domnului, Tăierea împrejur cea după trup a Mântuitorului Hristos.

Sinaxarul acestei zile amintește că: „De la Sfinții Părinți am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi și să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc. Căci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot așa a binevoit să primească și tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Și al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînțelegători, care îl cleveteau că nu păzește sâmbăta și că strică Legea. Pentru aceasta, după opt zile de la nașterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa și de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur. Și a fost tăiat împrejur; și I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Și iarăși întorcându-Se Domnul cu părinții Săi acasă, a viețuit omenește, crescând cu anii, cu Înțelepciunea și cu harul, pentru mântuirea noastră”. Citiți în continuare →

2015 – Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii

În anul 2015, Biserica Ortodoxă Română aniversează o serie de evenimente importante din istoria ei, după cum urmează: – 130 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (aprilie 1885);- 90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (februarie 1925);- 60 de ani (octombrie 1955) de la proclamarea canonizării unor sfinţi români (ierarhi, călugări) mari păstori de suflete din provinciile româneşti: Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului; Sf. Ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei, precum şi Sf. Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Oprea etc.; – 10 ani (septembrie şi decembrie 2005) de la proclamarea canonizării unor sfinţi români (ierarhi, călugări) mari păstori de suflete din provinciile româneşti: Sf. Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei (la 14 octombrie 2005); Sf. Cuvios Onufrie de la Vorona (la 9 septembrie 2005); Sf. Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani (la 3 decembrie 2005) etc. În acelaşi timp, în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt menţionaţi numeroşi alţi sfinţi români (ierarhi, preoţi şi călugări), care s-au remarcat printr-o frumoasă activitate pastorală, iar de-a lungul timpului în eparhiile Patriarhiei Române au slujit mari păstori de suflete din rândul ierarhilor, preoţilor şi călugărilor, a căror viaţă şi activitate constituie modele pentru credincioşii de astăzi. Printre marii păstori de suflete, un loc aparte îl ocupa Sfântul Ioan Gură de Aur care, prin viaţa şi activitatea sa, s-a dovedit a fi un apărător al dreptei credinţe, un învăţător al pocăinţei, un luminător al familiei creştine şi al vieţii monahale şi un promotor al filantropiei creştine. Ca atare, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţele de lucru din 29 octombrie 2013 şi 29 septembrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2015 să fie declarat Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Această temă va fi tratată în eparhiile şi în instituţiile de învăţământ teologic ale Bisericii Ortodoxe Române care vor organiza în anul 2015 dezbateri, colocvii, seminarii, simpozioane, conferinţe şi expoziţii de icoane, fresce, mozaicuri cu scopul prezentării istoriei, vieţii şi activităţii parohiei şi mănăstirii în trecut şi azi, precum şi a unor renumiţi preoţi de mir şi duhovnici din mănăstiri, care prin slujirea şi activitatea lor, au contribuit la susţinerea, consolidarea şi dinamizarea vieţii şi misiunii parohiei şi mănăstirii. Citiți în continuare →

Cerc misionar în parohia Iosăşel

Duminică, 28.12.2014, în parohia Iosășel, în biserica cu hramul „Nașterea Domnului” a avut loc întrunirea  preoţilor  din cadrul Cercului Pastoral-misionar  Nr. 3 Gurahonţ din protopopiatul Sebiş, Arhiepiscopia Arad.

În cadrul acestei întrunirii s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului la care au participat credincioşi din parohia Iosăşel şi parohiile învecinate.

Având în vedere anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni au fost susţinute temele:1.Roadele Sfintei Împărtăşanii. 2.Sfinţii brâncoveni în conştiinţa ,cultura şi spiritualitatea românească la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor.3.Idolatria modernă.Temele au fost tratate şi prezentate de părintele coordonator  Moț Crăciun Dorel de la parohia Gurahonț. Citiți în continuare →

Colindători la reşedinţa arhiepiscopală din Arad

În ziua de miercuri, 24 decembrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, a fost colindat de zeci de cete de colindători, tineri şi bătrâni, veniţi împreună cu preoţii lor, să aducă vestea cea bună a Naşterii Pruncului Iisus în ieslea din Bethleem.

Înaltpreasfinţia Sa i-a întâmpinat cu multă bucurie pe colindători, adresându-le fiecăruia cuvânt de bun venit şi mulţumire pentru vestea adusă şi în acest an, prin colind. Citiți în continuare →