Mai multe detalii se pot obține de la Sectorul administrativ-bisericesc prin Secretariatul instituției.

Mai multe detalii se pot obține de la Sectorul administrativ-bisericesc prin Secretariatul instituției.

În Duminica a XXII după Rusalii, intitulată și Duminica bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, a avut loc întrunirea cercului pastoral-misionar Bârzava în Parohia Ortodoxă Conop din Protopopiatul Ortodox Lipova coordonați fiind de către Părinte le Cosmin-Mihai IORDĂCHESCU, preot la Parohia Nicolae Bălcescu. Citiți în continuare
Duminica a 22-a după Rusalii, la întâi noiembrie a acestui an, a adus în Parohia Arad-Micalaca Veche II un prilej de cinstire a corului ,,Nașterea Domnului” din această parohie, la împlinirea a 20 de ani de existență. Citiți în continuare
În urmă cu 95 de ani, în data de 01 noiembrie 1925, Mitropolitul primat Miron Cristea devenea cel dintâi patriarh al României.
Originar din Toplița, Harghita (născut în 18 iulie 1868), Patriarhul Miron Cristea a fost Episcop al Caransebeșului timp de 20 de ani. Apoi, din 1920 a fost mitropolit primat până în anul 1925, iar în perioada 1925-1939 Patriarh al României. Citiți în continuare
Parcă anume așezată la hotarul lunilor octombrie și noiembrie, imediat după pomenirea moșilor și strămoșilor al cărui dor l-am așezat cu toții ieri în fum de tămâie, rugăciune și lumini de lumânări, Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr vine cumva ca un imbold spre punerea unui bun început: ascultarea de Moise și de proroci, de învățăturile lor, tocmai pentru ca veșnicia să nu ne consemneze fără de nume asemenea bogatului din Evanghelia astăzi citită. Citiți în continuare
Părintele Aurel Mihai, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat vineri slujba parastasului pentru victimele incendiului de la Colectiv. Zeci de persoane au participat la pomenirea lor de cinci ani. Citiți în continuare
Pe data de 26 octombrie este cinstit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. Acesta s-a născut din părinți creștini, dreptcredincioși, în cetatea Tesalonic, în vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305), când creștinii erau încă prigoniți. Citiți în continuare
În ziua de sărbătorire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, hramul bisericii din Parohia Cruceni, Protopopiatul Arad, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, s-a aflat în mijlocul acestei comunități parohiale. Citiți în continuare
O nouă zi, o altă Duminică, a 23-a după Rusalii, o altă Sfântă Liturghie și o altă întâlnire. Acea binecuvântată întâlnire în cuvânt de Evanghelie și împreună-rugăciune din care nădăjduim a culege însănătoşire sufletească şi trupească, pentru ca la finalul ei să auzim, la fel ca omul vindecat din ținutul Gherghesenilor:”Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39). Citiți în continuare