Data de 3 februarie a fost o zi deosebită pentru credincioșii parohiei Drauţ, protopopiatul Ineu, datorită faptului că a fost instalat noul preot paroh, părintele Tudor Robert. Preaonoratul Părinte Protopop Zaha Adrian, alături de un numeros sobor de preoți a săvârșit slujba Vecerniei, slujba fiind înfrumuseţată nu doar de cântările frumoase ale grupului psaltic Sfântul Ioan Damaschin, ci şi de numărul mare al credincioşilor veniţi din parohia Drauţ, din parohia Mândruloc, parohie în care noul preot paroh a fost cântăreţ, dar şi din alte parohii învecinate. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Slujire Arhierească și hirotonii în Parohia Arad-Bujac. Parastas pentru Prof.univ.dr. Aurel Ardelean
În Duminica a 32-a după Rusalii, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a poposit în Parohia Arad-Bujac. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale, a conducerii și corpului profesoral al Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad și a numeroși credincioși. Citiți în continuare
Instalare de preot în parohia Baia, cu filia Slatina de Mureș
Data de 3 februarie a fost zi de o însemnătate deosebită, credincioșii parohiei primindu-și noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Bachiș Ioan-Mihai. Preaonoratul Părinte Protopop Mercea Nelu, alături de un sobor de preoți a săvârșit Vecernia, respectiv Acatistul Domnului Nostru Iisus Hristos. La ambele slujbe săvârșite în cele două biserici, biserică parohială, respectiv filie, au participat un număr impresionant de credincioși, din parohie și din parohiile învecinate, precum și credincioși din alte parohii.
Citiți în continuare
Instalare de preot în Parohia Sălăjeni
Duminica a 32-a după Rusalii, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a fost o zi de aleasă bucurie pentru credincioșii Parohiei Sălăjeni, Protopopiatul Sebiș, deoarece a avut loc instalarea părintelui Ioan Cristian Rada ca preot paroh de către Preaonoratul Părinte Protopop Alexandru Botea, alături de un sobor de preoți. Citiți în continuare
Preotul Teodor Gorea a fost înmormântat
„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace…” Aşa a rostit bătrânul şi dreptul Simeon când L-a primit pe Domnul în braţele sale. Tot aşa a spus şi vrednicul şi venerabilul preot iconom stavrofor Teodor Gorea în ziua de înainte prăznuire a Întâmpinării Domnului, când a plecat să slujească la Liturghia îngerească din ceruri. Citiți în continuare
Slujire arhierească în Parohia Șeitin, Protopopiatul Arad
În duminica a 32-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a slujit Sfânta Liturghie, din încredințarea Înalt Preasfințiului Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu Arhiepiscopul Aradului în Biserica cu hramul Sf. Grigore Teologul. Citiți în continuare
Chiriarhul arădean a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoș-Bodrog
În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, 2 februarie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost întâmpinat cu multă bucurie de obştea sfintei mănăstiri şi numărul mare de credincioşi care frecventează această străveche vatră monahală. Citiți în continuare
Preasfințitul Părinte Episcop Emilian Crișanul a oficiat Sfânta Liturghie de „Întâmpinarea Domnului” la Paraclisul Facultății de Teologie din Arad
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a slujit de Sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Paraclisul Facultății de Teologie din Arad. Sărbătoarea Întâmpinării Domnului ni-i arată pe Fecioara Maria și dreptul Iosif care, în ascultare față de Legea mozaică, se îndreaptă spre templul din Ierusalim pentru a oferi pruncul, întrucât era Întâiul născut, Domnului și a-L răscumpăra printr-un sacrificiu (cf. Luc. 2, 22-24). Citiți în continuare
Ierarhii arădeni au participat la ședința Consiliului Național al Rectorilor din România
Vineri, 1 februarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Episcop vicar Emilian Crișanul, auparticipat la ședința Consiliului Național al Rectorilor universităților din România, în Amfiteatrul Complexului M al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Citiți în continuare