În Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la orele dimineții, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Dieci, Protopopiatul Sebiș, la invitaţia preotului paroh şi a credincioşilor parohiei pentru a târnosi biserica cu hramul ,, Bunavestire”. Aici, Chiriarhul a fost întâmpinat cu mare bucurie în faţa bisericii de Preaonoratul Părinte Protopop Botea Alexandru (preot paroh) care a rostit cuvântul de bun-venit şi de preoți din parohiile vecine, de numeroşi credincioşi precum și de mulți tineri îmbrăcați în port popular care i-au oferit flori. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Instalare de noi preoți în biserica ortodoxă din Lipova
În Duminica a 20-a după Rusalii, a Învierii fiului văduvei din Nain, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc instalarea preotului Moț Raul-Adrian ca preot paroh și a preotului Neicu Alexandru ca preot slujitor în Parohia Lipova, Protopopiatul Lipova. Împreună cu Preaonoratul Părinte Protopop Mercea Nelu au săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența oficialităților locale și a unui număr impresionant de credincioși din parohie precum și din parohiile învecinate. Citiți în continuare
Liturghie Arhierească la Catedrala Veche din Arad
În Duminica a 20-a după Rusalii, 7 octombrie 2018, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Veche din Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: Pr. Traian Micoroi, parohul Catedralei Vechi, Pr. Flavius Petcuț, protopopul Aradului, Pr. Ioan Tulcan, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, Pr. Teodor Pavel, Pr. Eugen Crișan, Arhid. Mircea Proteasa, Arhid. Gheorghe Lehaci și Arhid. Viorel Herlo. Citiți în continuare
Slujire Arhierească în Parohia Ineu
Sâmbătă, 6 octombrie 2018, de prăznuirea Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Părinte Dr. Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a Parohiei Ineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: Pr. Paroh Adrian Zaha, Protopopul Ineului; Pr. Dan Turean; Pr. Ciprian Sălăvăstru, Parohia Moțiori; Pr. Andrei Slăv, Parohia Berechiu; Pr. Florin Avram, Parohia Prunișor; Arhid. Mircea Preoteasa și Arhid. Gheorghe Lehaci. Citiți în continuare
PS Părinte Emilian Crișanul va sluji în biserica din Ineu
Sâmbătă, 6 Octombrie 2018, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului va sluji în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Ineu, Protopopiatul Ineu.
5 octombrie este Ziua Mondială a Educației
În ziua de 5 octombrie a fiecărui an, începând cu 1994, este sărbătorită Ziua mondială a educaţiei, informează Agerpres.
Această zi a fost desemnată de UNESCO pentru a marca semnarea Recomandării cu OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor (1966). Citiți în continuare
Ziua Mondială a Educației sărbătorită la Vinga
Începând cu anul 1994, în fiecare an se sărbătorește Ziua Internațională a Educației. În data de 4 octombrie 2018, la inițiativa doamnei director Nicoleta Ivan, în cadrul Liceului Tehnologic Vinga din județul Arad au avut loc o serie de manifestări specifice, pentru a aduce un omagiu tuturor cadrelor didactice. Dintre oaspeții de seamă care au fost prezenți din partea Inspectoratului Școlar Arad au făcut parte doamna Moler Camelia, Inspector Școar Educativ și doamna Glăvan Rodica, Inspector Școlar. Citiți în continuare
PELERINAJUL VEDERII DUHOVNICESTI
Arhiepiscopia Aradului în colaborare cu Asociația Nevăzătorilor Arad, a organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, un pelerinaj la Mănăstirea Izbuc, Episcopiei Oradiei. Citiți în continuare
IPS Părinte Timotei a participat la Deschiderea anului academic 2018-2019 la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad
Miercuri, 3 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a participat la festivitatea de deschidere oficială a anului academic 2018-2019 la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad. Citiți în continuare