Începutul Săptămânii Duhovnicești în Parohia Cintei

În fiecare perioadă a Postului Mare, vreme de 21 de ani, Parohia Cintei, din Protopopiatul Arad, găzduiește Săptămâna Duhovnicească, un eveniment – așa cum îi spune numele – în care, deopotrivă, arhierei și preoți, pun înaintea credincioșilor parohiei, teme cu caracter duhovnicesc, în care tratează Postul Mare, dar și răspunsurile pe care noi, ca și credincioși, le căutăm în lumea învolburată în care ne aflăm. Citiți în continuare

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” prezentă la Colocviul muzical din cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului de Muzică Religioasă din Arad

iJoi, 11 aprilie 2024, în sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad a avut loc Colocviul muzical „Muzica religioasă în mileniul al III-lea”, din cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului de Muzică religioasă din Arad, la care au participat reprezentanți ai cultelor religioase, colocviu organizat de Asociația „Europeanul” din Arad, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Filarmonica Arad și Colegiul de arte „Sabin Drăgoi” din Arad. Citiți în continuare