În conformitate cu Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical, aprobată prin Hotărârea Sfântului Sinod al B.O.R. nr.1199/ 2008, (publicată pe site-ul Sfintei Patriarhii,www.patriarhia.ro şi pe cel al Arhiepiscopiei Aradului, www.arhiepiscopiaaradului.ro), Permanenţa Consiliului Eparhial, în şedinţa din data de 05 august a. c., a fixat data de vineri, 24 septembrie 2010, cu începere de la ora 9.00, pentru desfăşurarea Examenului de Capacitate preoţească, pentru candidaţii licenţiaţi în teologie şi absolvenţii cu atestat ai Seminarului Teologic, fii ai Arhiepiscopiei Aradului, care doresc să ocupe o parohie, în vederea hirotoniei,sau care sunt deja hirotoniţi dar nu s-au prezentat la examenul de capacitate preoţească până acum.
Examenul se se va desfăşura la Centrul eparhial şi va consta dintr-o probă scrisă şi examen oral, conform Regulamentului de numire şi transferare a clerului şi a Metodologiei elaborată de către Sf. Sinod al B. O. R.
Metodologia examenului de capacitate şi tematica examenului (Ghid practic pentru examenul de capacitate preoţească) se pot consulta pe site-ul Sfintei Arhiepiscopii a Aradului, (Sectorul Cultural, Documente Arhiepiscopie) sau la Centrul eparhial.
Înscrierea candidaţilor se face la Centrul eparhial în perioada 1-15 septembrie 2010, prin depunerea următoarelor acte într-un dosar cu şină:
– cerere adresată Chiriarhului- pe formular tip- http://arhiepiscopiaaradului.ro, (Sector Cultural, Documente arhiepiscopie);
– recomandarea preotului paroh , dată în numele Consiliului parohial;
– copia de pe Diploma de absolvire a Seminarului (Certificatul de atestare a competenţelor) şi de pe Diploma de Bacalaureat-pentru seminariştii fără Diplomă de Licenţă;
-copia de pe Diploma de Licenţiat în Teologie, specialitatea Teologie Pastorală şi de pe Foaia matricolă, pentru licenţiaţi (sau adeverinţa de absolvire (în locul Diplomei de Licenţă) pentru absolvenţii licenţiaţi din acest an) ;
– copii dupa actele de studii: master, doctorat si foile matricole;
– Curriculum Vitae – detalii cum se întocmeşte, vezi pe: vezi acelaşi site;
– declaraţie pe propria răspundere că nu are impedimente la hirotonie (de natură medicală, canonică, morală.), pe formular tip- vezi acelaşi site.
Prima ediţie a Festivalului de Tradiţii şi Cântece Patriotice ale Românilor de Pretutindeni, manifestare care încurajează păstrarea obiceiurilor moştenite de la strămoşi, s-a desfăşurat, duminică, 25 iulie 2010 în Tabăra ortodoxă de păstrare şi conservare a tradiţiilor româneşti, a parohiei Covăsînţ, protopopiatul Lipova din Arhiepiscopia Aradului.
În fiecare an , la 20 iulie, de sărbătoarea Sf. Prooroc Ilie, mănăstirea Feredeu de la poalele dealurilor Şiriei este în sărbătoare. Biserica mănăstirii poartă hramul sfântului prooroc. Şi în acest an mulţime mare de pelerini, veniţi din împrejurimi sau mai de departe s-au împărtăşit de alese bucurii spirituale, participând la Sf. Liturghie săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de 22 de preoţi şi diaconi. Un înălţător cuvânt de învăţătură rostit de către chiriarh, despre sfântul prooroc Ilie şi credinţa sa statornică şi înflăcărată, pilduitoare pentru fiecare credincios ortodox al zilelor noastre a pătruns, cu mult folos, în sufletul celor prezenţi, cler şi popor. Răspunsurile liturgice au fost date de corul de tineret „Ortodoxia” şi corul bărbătesc „Bunavestire” ale parohiei Covăşînţ. Preacuviosul arhimandrit Ilarion Tăucean, stareţul mănăstirii, a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru osteneală şi părintească purtare de grijă arătată cu consecvenţă, preoţilor slujitori şi celor prezenţi, susţinători şi binefăcători constanţi ai sfintei mănăstiri. O agapă frăţească oferită cu dărnicie de către obştea mănăstirii a îndestulat pe toţi participanţii.
Duminică, 18 iulie 2010, la biserica cu hramul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul din parohia Neudorf, protopopiatul Lipova, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, s-a oficiat Taina Sf. Maslu pentru întreaga comunitate . Alături de Pr. Paroh Popa Dumitru a slujit şi un sobor de preoţi din Cercurile misionare Radna şi Lipova. Pr. Ioan Jidoi de la parohia Radna a ţinut un cuvânt de învăţătură pornind de la evanghelia a doua de la Sf. Maslu, arătând că fiecare dintre creştini suntem chemaţi să urmăm calea pe care a urmat-o Zaheu vameşul. „Această cale au urmat-o şi profeţii şi proorocii Vechiului Testament (Sf. Prooroc Ilie)”aminteşte Pr. Jidoi.
Pe malul drept al Mureşului, în defileul Zam- Lipova se află din vremuri străvechi satul Juliţa aparţinător comunei Vărădia. O biserică de lemn, monument istoric, păstrată într-o excelentă stare de conservare, dă şi astăzi mărturie despre credincioşia oamenilor de aici.
2 iulie, sărbătoarea Aşezării Veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne şi ziua de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, este în fiecare an prilej de bucurie duhovnicească pentru clerul şi credincioşii Protopopiatului Ineu, judeţul Arad, deoarece – anul acesta a doua oară – Aşezământul monahal social din Tămand îşi sărbătoreşte hramul.
