Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Conferința ,,Revelațiile <> si descoperirile Patericului egiptean”

Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi România, (ASCOR, filiala ARAD) vă invită cu bucurie la conferinţa cu titlul: Revelaţiile „Celui vechi de zile” şi descoperirile Patericului egiptean, susţinută de PS. DANIIL STOENESCU, Episcop-locţiitor al Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix (Vârşet, Serbia).
Conferinţa va avea loc joi, 8 decembrie, ora 18.00, la Sala Ferdinand a Primăriei din Arad.
Evenimentul este organizat de ASCOR Arad, cu binecuvântarea ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului şi cu sprijinul Primăriei Arad.
Intrarea liberă!
Vă aşteptăm cu drag!
Colectivul ASCOR Arad

Citiți în continuare

Cerc misionar-pastoral în parohia Sâmbăteni

Din încredinţarea IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Cercul Misionar Nr. 2 Radna, sub coordonarea Pr. Murgu Marius s-a întrunit duminică 04.12.2016, în Parohia Sâmbăteni. Biserica de aici, construită în anul1838, are hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae ”. Cu acest prilej soborul de preoţi prezent în Biserica de la Sâmbăteni, a oficiat Sfânta Taină a Maslului.
La Sfânta Taină a Maslului am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Părintele Marian Neagoe, fiu al satului Sâmbăteni, Inspector Eparhial.
Părintele Protopop Ioan Jidoi, a ținut, după terminarea slujbei, un frumos cuvânt de învățătură legat de sărbătoarea care urmează în curând, Sfântul Ierarh Nicolae, sărbătoare care face începutul sărbătorilor de iarnă, vorbind apoi despre câteva aspecte legate de activitatea cercului misionar Radna, în anul 2016, an omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.
Activitatea Cercului misionar Radna s-a încheiat cu o agapă frățească organizată de către preotul paroh Ioan Braiț la Căminul Cultural din localitate.
A transmis, pr. Marius Murgu

Proiectul ,,Veşnicia , Parohia, Părtăşia şi Bucuria s-au născut la sat”

Parohia Scînteia-Domeniul Lupaş, protopopiatul Arad, desfăşoară pe parcursul postului Crăciunului un proiect-program itinerant de colinde, teatru şi tradiţii specific sărbătorii Crăciunului, intitulat „Veşnicia , Parohia, Părtăşia şi Bucuria s-au născut la sat”. În cadru proiectului sunt vizitate şi colindate parohiile invecinate, instituţii, persoane juridice şi fizice de pe cuprinsul acestora. Programul cuprinde colinde interpretate de corul popular „Sfântul Siluan” al parohiei Scînteia coordonat de prof. Marius Lăscoiu şi sceneta „În vizită de Crăciun” de Giorgiana Popan, în montajul trupei de teatru „Foarte Simplu” aparţinând aceleaşi parohii. Costumaţia colindătorilor şi a actorilor este portul popular românesc însotit de duba şi clopoţeii pentru colorarea atmosferei. Citiți în continuare

Concertul de colinde „Noapte de Crăciun” al Coralei bărbătești ARMONIA din Constanța

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în data de 3 decembrie 2016, ora 19:00, a avut loc la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad un concert extraordinar de colinde susținut de Corala bărbătească Armonia din Constanța.
Concertul a fost prezentat de către domnul Conf. Univ. Dr. Mircea-Remus Buta. Corala Armonia dirijată de către Părintele Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion-Iulian Dumitru, a fost însoțită de domnul Cătălin Țoropoc, solist la Opera Națională din București.
Sala Festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară” a fost plină până la refuz, Corala Armonia, fiind prezentă pentru a doua oară la Arad. ​Spectatorii prezenți la acest eveniment bisericesc au ascultat colinde din repertoriul național și internațional, cu o puternică rezonanță spirituală. Citiți în continuare

Aniversări în Arhiepiscopia Aradului

În fiecare an, în zilele de 28 noiembrie şi 2 decembrie, Arhiepiscopia Aradului dimpreună cu Chiriarhul său, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, se află în zile de sărbătoare.  Astfel, în acest an, la 28 noiembrie s-au împlinit șapte ani de la istorica zi a ridicării la rang de Arhiepiscopie a eparhiei arădene, în prezenţa Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un ales sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, ziua de 2 decembrie marchează instalarea în scaunul de episcop al Întâistătătorului ei, eveniment petrecut în urmă cu 32 de ani. Citiți în continuare

Ziua Națională a României sărbătorită cu cinste în Parohia Ortodoxă Aradul Nou

Ziua Națională a României a fost sărbătorită într-un cadru festiv, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, în Parohia Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Aradul Nou. Programul, coordonat de pr. Gabriel Mariș – consilier social al eparhiei, s-a aflat anul acesta la a treia ediție, din dorința de a păstra și cultiva darul unității naționale. Prin rugăciune și cântare, Biserica a fost, și de această dată, activă în lucrarea de păstrare a unității poporului. Potrivit tradiţiei bisericeşti şi hotărârii Sfântului Sinod, evenimentul a început prin Slujba de Te-Deum la Ziua Națională, aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile aduse poporului român, pomenind și eroii neamului românesc care acum 98 de ani au înfăptuit unitatea naţională a românilor din anul 1918, jertfindu-se pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român. Citiți în continuare

Marea Unire de la 1918 sărbătorită la Arad

Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu, a participat, joi, 1 decembrie, la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României. Acestea au început încă de luni (28 noiembrie) și au continuat și astăzi la Arad. În municipiu au loc o serie de expoziţii, comemorări şi concerte. Cu începere de la ora 10.00, au avut loc depuneri de coroane la mormintele Corifeilor Marii Uniri: Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu din cimitirul Eternitatea de la UTA. Cu această ocazie Înaltpreasfinția Sa a oficiat un serviciu religios după care a avut loc defilarea militară.

Cu începere de la ora 11.15, au avut loc depuneri de coroane la Crucea Martirilor din Parcul Eminescu din spatele primăriei. Pe lângă slujba religioasă şi salutul Drapelului de Luptă, momentul a mai cuprins, printre altele, şi un program artistic al copiilor din cadrul ansamblului „Mărţişorul” al Şcolii Gimnaziale “Aurel Vlaicu” din municipiul Arad. Citiți în continuare

Slujire arhierească la hramul bisericii din Parohia Micalaca Nouă – Zona 300

Mulţime de credincioşi a participat miercuri, 30 noiembrie 2016, la hramul Bisericii din parohia arădeană Micalaca Nouă – Zona 300. Lăcaşul de cult este ocrotit de Sfântul Ap. Andrei, cel întâi chemat, sărbătorit astăzi în Biserica Ortodoxă Română.

Sfânta Liturghie a fost oficiată la acest eveniment important din viaţa parohiei de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului,  împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Citiți în continuare

ZILE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI. CONCURS NAȚIONAL INTERDISCIPLINAR DE CREAȚIE PLASTICĂ ȘI FOTOGRAFIE

În fiecare an românii îşi serbează Zilele Naţionale: 30 noiembrie, cea bisericească, în care-l prăznuim pe Sfântul Apostol Andrei Întâiul Chemat, Ocrotitorul României, cel care a adus creştinismul pe teritoriul românesc şi 1 Decembrie-Ziua Naţională a României, în care sărbătorim Marea Unire Naţională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.
În prag de iarnă, ne-am gândit să îmbinăm aceste evenimente şi să le subliniem importanţa printr-un concurs interdisciplinar, în care elevii să preţuiască momentele cruciale din viaţa înaintaşilor lor, momente care au format neamul românesc atât din punct de vedere spiritual cât şi istoric.
Marți, 29 noiembrie, la Școala Gimnazială Caius Iacob din Arad s-a desfășurat premierea concursului național Zile Naționale ale României, aflat la a V-a ediție. La cele două secțiuni, creație plastică și artă fotografică, au participat 677 de preșcolari și elevi, din 24 de județe ale țării, care și-au manifestat interesul pentru cele trei teme propuse de organizatori: Marea Unire de la Alba Iulia, Sfântul Apostol Andrei-Ocrotitorul României și Iarna, anotimpul meu preferat. Citiți în continuare