De Ziua Naţională a României, joi, 1 decembrie 2016, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstirești din ţară şi străinătate, precum şi în paraclisele şcolilor de teologie ortodoxă, la Sfânta Liturghie vor fi pomeniţi eroii neamului românesc care acum 98 de ani au înfăptuit unitatea naţională a românilor din anul 1918 şi va fi oficiată slujba de Te Deum,potrivit tradiţiei bisericeşti şi hotărârii Sfântului Sinod. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa va conferenția la Arad
Părintele Pantelimon Șușnea de la Sfânta Mănăsitre Oașa va conferenția luni, 05 decembrie, 2016, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, ora 18.
Revenirea Părintelui Pantelimon la Arad este așteptată cu bucurie și har de foarte multă lume, în special de tineri, care s-au bucurat anual de prezența duhovnicească de excepție a Părintelui Pantelimon în cadrul unor conferințe publice sau a unor evenimente artistice unice.
Totodată, Părintele Pantelimon este gazda avraamică a miilor de tineri care poposesc anual în tabere la Oașa, din dorința de a sorbi o picătură din darul acceptării, dialogului și comuniunii ce sălășluiește în această Sfântă Mănăstire, devenită un adevărat fapt taboric ce strălucește cu nădejde peste generația tânără de astăzi. Mănăstirea Oașa este ca o mamă care îmbrățișeasză cu afecțiune, respect și protecție pe toți tinerii care pășeșc în spațiul ei liturgic, cultural și duhovnicesc, trasformându-se într-o adevărată „Vasiliadă” a tinerilor.
Arhim. Teofan Mada Citiți în continuare
Corala bărbătească „ARMONIA” din Constanţa va susține un Concert de colinde la Arad
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, A.S.C.O.R. filiala Arad, vă invită să luaţi parte la un Concert extraordinar de colinde intitulat “Noapte de Crăciun” susţinut de Corala bărbătească „ARMONIA” a Arhiepiscopiei Tomisului.
Corala bărbătească ortodoxă este prezentă pentru a doua oară în acest an în oraşul nostru, după concertul folcloric prezentat în faţa publicului în luna mai. Pe lângă recunoaşterea de care se bucură pe plan naţional, corala este foarte apreciată şi pe plan internaţional. O performanţă extraordinară a fost reuşită în vara anului 2012, la Olimpiada Internaţională „World Choir Games” din S.U.A, când corala a fost răsplătită cu două medalii de aur.
Concertul va avea loc sâmbătă, 3 decembrie 2016, ora 19:00, în Sala festivă a Colegiului Naţional „Moise Nicoară” din Arad, iar intrarea este liberă!
Vă aşteptăm cu drag să întâmpinăm în cântare sărbătoarea Naşterii Domnului!
Colectivul A.S.C.O.R Arad Citiți în continuare
IPS Timotei Seviciu, de 7 ani Arhiepiscopul Aradului
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, aniversează luni, 28 noiembrie 2016, 7 ani de la ridicarea în demnitatea de Arhiepiscop al Aradului. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat un mesaj de felicitare.
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei s-a născut la 4 iunie 1936 în Timișoara. A studiat la Liceul Diaconovici Loga din Timișoara (1946-1953), la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957). Doctor în teologie din 1972; studii de specializare la Facultatea de Teologie Protestantă din Neuchâtel (1967), Institutul Ecumenic de la Bossey (1967-1968) și la Facultatea de Teologie din Fribourg (1971-1972). Citiți în continuare
Slujire arhierească în Parohia Micalaca Nouă – Pasaj
În Duminica a 30-a după Rusalii, 27 noiembrie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a Parohiei Micalaca Nouă – Pasaj, din Municipiul Arad, înconjurat de soborul slujitorilor acestei parohii, precum şi arhid. Tiberiu Ardelean şi diac. Lucian Baba, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. Citiți în continuare
Seară duhovnicească la Catedrala Veche
Vineri, 25 noiembrie 2016, începând cu ora 18, a avut loc cea de-a XIII-a ediție din seria conferințelor lunare, denumite „Serile duhovnicești de la Catedrala Veche”. Părintele prof. Ioan Tulcan a prezentat tema „Importanța teologică și duhovnicească a Postului Nasterii Domnului”, din care redăm mai jos următorul conținut:
Întâmpinarea cu folos a marilor sărbători creștine nu poate să aibă loc în orice condiții, în stare de indiferență și insensibilitate spirituală, ci într-o stare de trezvie, de receptivitate, de curăție și de deschidere sufletească. Această stare nu se naște din nimic, ci ea se pregătește printr-o perioadă de timp numită perioada postului. De aceea, și sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul este pregătiră în mod deosebit printr-o perioadă de timp de post, de 40 de zile, numită Postul Nașterii Domnului. Această perioadă de timp este perioada de pregătire sufletească a credincioșilor, pentru a putea să-L primească ei înșiși, cu vrednicie, pe Mântuitorul lumii în sufletele lor. Citiți în continuare
CERC PASTORAL MISIONAR LA PAROHIA OLARI
Joi, 24 noiembrie 2016, Parohia Olari, din Protopopiatul Arad, a găzduit întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Zărand, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Nicolae Rădulescu, preot paroh la Parohia Sântana I.
Întrunirea a început la ora 16, în biserica parohială, după care preoţii prezenţi s-au retras la Oficiul parohial, unde s-au purtat discuţii pe tema referatului susţinut de către părintele Nicu Breda de la Parohia Cintei. În referatul prezentat, ,,Tineretul în preocupările Sf. Vasile cel Mare la omilia ,,Către tineri”, părintele Nicu Breda, şi-a început discursul, făcând o paralelă între preocupările tinerilor din vremea Sf. Vasile cel Mare şi realitatea virtuală în care sunt încorsetaţi tinerii astăzi. Preocupările Sf. Vasile cel Mare faţă de formarea generaţiilor tinere nu s-au restrâns doar la mediul creştin, ci şi la cel profan. Atitudinea şi gândirea Sf. Vasile cel Mare faţă de relaţia culturii profane cu învăţătura creştină reprezintă temeiuri semnificative în conturarea unei poziţii echilibrate şi înţelepte. Citiți în continuare
Simpozion dedicat Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, la Apateu – Ungaria
Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, mutat la cele veșnice în 1873 și trecut în rândul Sfinților în anul 2011, i-a fost dedicat un simpozion științific și o manifestare spirituală și culturală la Parohia Apateu (Köröszegapáti), Ungaria. Evenimentul a avut loc vineri, 25 noiembrie 2016, în biserica parohială, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
La acest eveniment, răspunzând invitației adresate de Preasfințitul Părinte Siluan, Chiriarhul locului, au luat parte Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, preoţi, reprezentanţi ai autorităţilor de stat, precum și credincioși din Apateu, Oradea și alte localități românești din Ungaria. Citiți în continuare
Activități educaționale la Școala Gimnazială ,,Ștefan Cicio Pop” din Conop
În ziua de joi, 24 noiembrie 2016, începând cu orele 12,00, profesorii de Religie Ortodoxă coordonați de Prof. Nicolae Guleș- Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova și preoții din Cercul pastoral- misionar Radna, coordonați de PC părinte Marius Murgu de la Parohia Groșii Noi, Protopopiatul Lipova, s-au reunit la Școala Gimnazială „Ștefan Cicio Pop” din Conop. Inspectoratul Școlar Județean Arad a fost reprezentat de Părintele Arhidiacon Florin Sirca- inspector școlar de specialitate și Prof. Mirela Bugariu- metodist ISJ. Delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a fost Parintele Protos. Dr. Iustin Popovici, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Aradului, însoțit de Preaonoratul părinte Ioan Jidoi, Protopopul Lipovei. Citiți în continuare